Maria prunca, răsăritul zilei de taină

În fiecare an, prima săr­bătoare a lunii septembrie ne aduce bucuria re­întâlnirii cu Maica Domnului, a cărei binecuvântată naştere o prăznuim în a opta zi a lui Răpciune, pro­slă­vire menită parcă să roureze curgerea anotimpului culorilor cu a Născătoarei de Dumnezeu necontenită ocrotire. Iată-mă aşezat în faţa unei neprihănite hârtii, cu nestăvilită vrere de a aşterne câteva slove. Fără echi­voc, mi-am zis, le voi dedica Îm­părătesei Cerului şi a pământului, dar ce să spun eu, ne­vred­nicul, despre Cea mai înaltă decât cerurile? Cum pot eu, cel încurcat în noianul atâtor scăderi omeneşti, să vor­besc despre buna mea Mij­lo­ci­toa­re şi Ocrotitoare? Vă mărtu­ri­sesc că-mi vine foarte greu să cuprind în puţine cuvinte toată dragostea şi recunoştinţa, toată evlavia şi bucuria, toată sfiala şi preţuirea pe care le nutresc faţă de Născătoarea de Dum­nezeu! Însă, cu smerenie şi din dor nestins pentru Preasfânta, încerc să chezăşuiesc câteva rânduri seninei sărbători ce va umple de lumină Biserica.

În primul rând, îmi năpă­desc în minte rugăciunile stă­ruitoare ale bunicilor după ma­mă ai Mântuitorului Hristos, Ioachim şi Ana. Câte lacrimi, câte doriri, ce îndelungată aş­tep­tare până ce au primit ves­tea zămislirii celeia ce va deveni templu viu al prezenţei Fiu­lui lui Dumnezeu în lume! Nimic din toate acestea nu a fost zadarnic. Prelunga nădăj­duire şi necurmatele rugăciuni nu au rămas fără răspuns. Mi­lostivirea Domnului s-a dovedit biruitoare asupra suferinţelor celor doi, de-acum fericiţi părinţi. La vârsta lor înaintată, nimeni nu se mai aştepta, nimeni nu mai spera ca ei să dobândească mila Dumnezeu­lui Celui Preaînalt. Câtă bucurie a trăit vârstnicul Ioachim atunci când îngerul Domnului i-a vestit: „Ioachime, grăbeşte-te de te pogoară la casa ta, căci soţia ta, Ana, va zămisli“. Ce să mai spunem de noianul ferici­te­lor lacrimi revărsate de Ana la auzul şoptitelor graiuri ale lui Gavriil Arhanghelul, solul tri­mis din Cer: „Bucură-te, Ano, căci vei naşte o fiică pe care o vei numi Maria şi de care se vor bucura toate neamurile pământului“.

Aşa s-au petrecut lucrurile într-o aparent prozaică zi de de­cembrie, statornicită de tra­di­ţia ortodoxă în data de 9, când în calendarul nostru ser­băm Zămislirea Sfintei Fecioa­re Maria de către Sfânta Ana. Şi iată, după nouă luni, aştep­tarea, emoţia au dat în clocot şi s-au revărsat în lume ca ne­grăită bucurie şi împlinire. Ma­ria, mult dorita pruncă, s-a năs­cut în casa drepţilor şi ru­gă­torilor ei părinţi, a cărei lo­caţie este fixată de tradiţia or­to­doxă în Mănăstirea Seidana­ghia (Sfânta Fecioară), aflată în proximitatea Bisericii Sfân­tu­lui Mormânt. În partea dreap­tă a bisericii principale a chi­noviei, închinată praznicului Întâmpinării Domnului, s-a ridicat paraclisul Sfintei Ana, mama Sfintei Fecioare. Mănăs­tirea, asociată cu anii prunciei Născătoarei de Dumnezeu, se spune că a fost înălţată pe locul unde se găsise cândva casa drep­­ţilor Ioachim şi Ana. Sub biserica mănăstirii se află trei peşteri. Conform tradiţiei, în pri­ma s-a născut Sfânta Fecioa­ră, a doua era locul de rugă­ciune a Anei, iar cea de-a treia a adăpostit, iniţial, mormântul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, ale căror trupuri, ulterior, au fost mutate în biserica din grădina Ghetsimani. Tradiţia apuseană prezintă casa bunicilor Mântuitorului undeva în a­propierea Porţii Sfântului Ştefan din cetatea Ierusali­mului, chiar în proximitatea ruinelor Scăldătorii Vitezda.

Astăzi prăznuim naşterea celei mai sfinte decât toţi sfinţii

Revenind la ziua naşterii Mariei, tradiţia consemnează negrăita uimire ce i-a cuprins pe toţi, văzând frumuseţea prun­cei, boţul de aur curat din care va străluci Soarele drep­tăţii, Iisus lumina lumii. La opt zile după naştere, Ana şi Ioa­chim au chemat rudele şi prietenii, oferind un ospăţ întru nespusa bucurie şi binecuvântare primită. Tot atunci, con­form uzanţei iudaice, au pus numele copilei, „Maria“ – în­sem­nând Doamnă, Împărătea­să. De ce s-a ales numele de Maria? Ne lămureşte Sfântul Grigore Palama, spunând că tre­buia să poarte acest nume, aşa­dar el nu a fost ales în­tâmplător. Fecioara Maria este Doamnă prin vrednicia ei de mamă a lui Hristos Cel întrupat. Copila Anei a primit numele Maria, căci cu adevărat ea va deveni Împărăteasa înge­rilor şi Doamna întregii lumi. Alţi tâlcuitori au văzut în numele Maria, prin cele cinci li­tere componente, un adevărat a­cronim, concentrarea virtuţi­lor celor cinci femei renumite din istoria Vechiului Testa­ment: litera „m“ de la Miriam, sora lui Moise şi a lui Aron; li­tera „a“ de la Abigail, femeia cea frumoasă şi înţeleaptă a lui Nabal; litera „r“ de la Rahila, soţia lui Iacob; litera „i“ de la Iudit, văduva cu viaţă aleasă; iar litera „a“ de la Ana, soţia lui Elcana şi mama lui Samuel.

Întorcându-ne la lumina săr­bătorii Naşterii Maicii Dom­nului, să ne bucurăm cu sfântă bucurie, căci nu prăznuim naşterea unui sfânt, ci a celei mai sfinte decât toţi sfinţii. Să tresăltăm de duhovnicească veselie, că Împărăteasa înge­rilor din pântece neroditor a răsărit, ca neamul omenesc să se bucure de naşterea din ea a Răsăritului Celui de Sus. Fără praznicul Naşterii Maicii Domnului nu am putea concepe celelalte zile sfinte ce ţin de împlinirea planului de mântuire a neamului omenesc. De aceea, Sfântul Andrei Critea­nul consideră praznicul drept de­but pentru celelalte sărbă­tori creştine: „Această zi este pentru noi începutul tuturor zilelor sfinte. Cele sterpe şi maicile, dănţuiţi; îndrăzniţi şi săltaţi cu bucurie, o, voi, cele neroditoare: căci iată, cea fără de fii şi stearpă, pe Născă­toa­rea de Dumnezeu a odrăslit“.