Mark Gitenstein, confirmat ambasador al SUA în România

Data: 13 Iulie 2009

Senatul american a votat vineri, în unanimitate, pentru trimiterea la post a ambasadorilor nominalizaţi de preşedintele Barack Obama către România, Marea Britanie, Franţa, Danemarca, India, Kosovo, Oman şi Tunisia, potrivit unui funcţionar al Congresului, citat de AFP. În cadrul audierii, Comisia i-a adresat trei întrebări lui Gitenstein. Prima întrebare a vizat modul în care percepe el rolul pe care România trebuie să-l aibă în Afganistan, iar Gitenstein a răspuns că va face demersuri pentru a determina ţara noastră să îşi intensifice eforturile din acest teatru de operaţiuni. Cea de a doua întrebare a vizat rolul României în ceea ce priveşte securitatea energetică, iar Gitenstein a spus că România este un lider regional în această privinţă şi că, în calitate da ambasador, va sprijini eforturile României pentru diversificarea resurselor energetice, prin proiecte ca Nabucco sau terminalul LNG de la Constanţa. Cea de a treia şi ultima întrebare a Comisiei a vizat corupţia din România, iar răspunsul lui Giteenstein a fost ferm: „În calitate de ambasador, o prioritate va fi să conving România să investească în resursele necesare pentru combaterea corupţiei, creşterea transparenţei, reformarea controalelor fiscale şi consolidarea unei justiţii independente şi a aparatului regulator“.