Marşul pentru viaţă la Craiova şi Târgu Jiu

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 25 Martie 2017

Cea de a 7-a ediţie naţională a „Marşului pentru viaţă” are loc astăzi şi în Arhiepiscopia Craiovei. Astfel, la Craiova şi Târgu Jiu, câteva mii de credincioşi sunt aşteptaţi să ia parte la eveniment, după Sfânta Liturghie ce se va săvârşi în locaşurile de închinare de praznicul Bunei Vestiri.

În Cetatea Băniei, craiovenii sunt chemaţi să se întâlnească la ora 16:00, în faţa Bisericii „Hagii Enuşi”. De aici vor porni pe traseul: Universitate – Primărie – Biserica Sfânta Treime – Biserica „Madona”-Dudu. La Târgu Jiu, marşul va începe de la ora 14:00, pe următorul traseu: Biserica „Înălţarea Domnului” – Strada Victoriei – Piaţa Prefecturii – Masa Tăcerii – Calea Eroilor – Coloana fără Sfârşit.