Marșul pentru viață la Craiova și Târgu Jiu
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, Departamentul de tineret și catehizare al Eparhiei Craiovei în parteneriat cu Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români, filiala Craiova, Fundația „Societatea Ortodoxă a Femeilor” și Pro Vita Dolj au organizat în orașul Craiova Marșul pentru viață „Construim împreună pentru viață” 2024.
Evenimentul a fost deschis cu rugăciunea de binecuvântare rostită de către părintele protoiereu Cristian Cojocaru. În continuare, părintele Vintilă Belcineanu, director al Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova și gazdă a evenimentului, a rostit cuvântul de deschidere. Alături de părintele director au fost prezenți și consilierii eparhiali: pr. conf. dr. Adrian Boldișor, pr. prof. dr. Adrian Lupu, pr. Dan Camen, arhid. Petre Boroată, precum și alți preoți din protoieriile Craiova Sud, Craiova Nord și Băilești.
Traseul Marșului pentru viață în Craiova a fost următorul: Biserica „Toți Sfinții” Hagi Enuș - Cinema Patria - Centrul Vechi - Biserica „Sfântul Proroc Ilie” - Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” - Catedrala Madona Dudu. Participanții au luat parte, de asemenea, la săvârșirea Acatistului Bunei Vestiri și la agapa pregătită de preoții de la Catedrala Madona Dudu.
Marșul pentru viață a avut loc și în orașul Târgu Jiu, în prezența părintelui protoiereu Marian Mărăcine, a părintelui inspector Neofit Stănciulescu și a unui număr de 30 de preoți, alături de alți participanți prezenți la eveniment. Organizatorii Marșului au fost Asociația „Down Art Therapy”, PRO-VITA Gorj, filiala Târgu Jiu a Asociației Studenților Creștin-Ortodocși din România, Asociația Vasiliada a Mitropoliei Olteniei, Euro Education Federation, Asociația NeamUnit și Alianța Părinților. Traseul a fost următorul: Biserica „Înălțarea Domnului” - strada Victoriei - Piața Prefecturii - Teatru - Masa Tăcerii - Poarta Sărutului - Calea Eroilor - Coloana Infinitului.
De asemenea, Marșul pentru viață a fost organizat și în Protoieria Târgu Cărbunești, în localitatea Polovragi, în prezența părintelui protoiereu Ion Spilcă și a preoților Dumitru Ștoflea și Nicolae Gogâță.