Marşul pentru viaţă, la Fălticeni
Asociaţia „Bucovina Profundă" şi Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Fălticeni, în colaborare cu mai multe asociaţii şi unităţi de învăţământ, au organizat vineri, 23 martie, Marşul pentru viaţă, în municipiul Fălticeni.
Evenimentul a început din Piaţa Nada Florilor din faţă Catedralei "Învierea Domnului", iar participanţii s-au deplasat pe traseul Aleea Pietonală - Primăria Fălticeni - Biserica "Adormirea Maicii Domnului" - Spitalul Municipal - Biserica "Sfântul Ilie" şi înapoi în Piaţa Nada Florilor.
Deşi Marşul s-a desfăşurat pe o vreme de cod portocaliu de ninsoare, au participat aproximativ 500 de persoane, alături de părintele protoiereu Adrian Dulgheriu şi de preoţi veniţi împreună cu familia. Părinţi cu copii, bunici, nepoţi şi adolescenţi au venit cu toţii la manifestare având în mâini pancarte, steaguri şi icoane, iar organizatorii au purtat brasarde tricolore.
În timpul marşului, s-a rostit rugăciunea domnească „Tatăl nostru" şi s-a intonat cântarea bisericească „Cu noi este Dumnezeu". Participanţii la marş au purtat pancarte cu mesaj împotriva avortului („Pentru viaţă â Pentru femeie", „Mamă, îţi mulţumesc că exist!", „Spune nu avortului!", „Alege viaţa!", „Avortul ucide România", „Adevăraţii doctori nu ucid copii", „Anticoncepţionalele sunt avortive"), au scandat lozinci de susţinere a vieţii, au împărţit trecătorilor pliante informative, iar în faţa Ambulatoriului de Specialitate a Spitalului Municipal, tinerii au cerut medicilor ginecologi să aibă tăria să afirme că „adevăraţii doctori nu ucid copii".