Mărţişoare şi felicitări eco realizate de preşcolari

Data: 23 Feb 2011

Preşcolarii grupei "Românaşii" ai Grădiniţei "Sfântul Sava" din Iaşi îşi vând, pe internet, în cadrul unui proiect ecologic, mărţişoarele şi felicitările. "Iubeşte natura!" este numele proiectului coordonat de educatoarele "Românaşilor", Liliana Tirel şi Ana Ailincăi, conceput cu scopul de a sensibiliza mai ales preşcolarii şi părinţii acestora privind necesitatea de a trăi, juca şi învăţa într-un mediu curat. Fondurile obţinute prin comercializarea acestor simboluri primăvăratice vor fi folosite la împodobirea cu flori a ferestrelor sălilor de curs, dar şi pentru procurarea celor necesare unui mini-laborator verde: seminţe, pământ, lopăţele şi vase speciale. În primăvară, şi-au propus să planteze răsadurile la ferestre, în jardiniere.