„Mărturie şi slujire misionară în societatea contemporană“

Data: 09 Iulie 2013
Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia a organizat, în perioada 1-5 iulie, prima ediţie a Şcolii Internaţionale de Vară doctorală, ce s-a desfăşurat la Mănăstirea Oaşa, judeţul Alba. La acest eveniment au fost prezenţi profesori universitari din ţară şi din străinătate, precum şi doctoranzii şcolilor doctorale de teologie din România. 
 
Tema manifestării ştiinţifice intitulată „Mărturie şi slujire misionară în societatea contemporană“ s-a dorit a fi un răspuns misionar al Bisericii în contextul social actual. Pr. prof. dr. Emil Jurcan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, a prezentat programul manifestării, după care i-a invitat la dezbateri academice pe toţi participanţii. Lucrările s-au desfă-şurat în sala de conferinţe a Mănăstirii Oaşa şi au fost moderate de pr. prof. dr. Mihai Himcinschi, directorul Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat (CSUD) al Universităţii „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia. Seria prelegerilor a fost deschisă de ieromonahul Melchisedec de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Essex, Anglia, care a vorbit despre „Liturghia în pustiu, cufundare în viaţa lumii“. În continuare au susţinut prelegeri dr. Petr Balcarec, directorul Institutului de Studii Bizantine din Olomouc, Cehia, care a prezentat studiul „Misiunea creştină în secolele VI-X pe teritoriul României şi al Cehiei“, iar prof. dr. Gheorghe Manuela, tot de la acelaşi centru universitar din Cehia, a vorbit despre „Misiunea creştină în literatură, aspecte creştine ortodoxe în operele literare româneşti vechi“. Un alt oaspete a fost prof. univ. dr. Daniel Muntean de la Universitatea din Erlanghen, Germania. Acesta a prezentat studiul „Spiritualitatea ortodoxă, o spiritualitate a comuniunii“. De asemenea, au participat conf. dr. Adrian Lemeni, cu  prelegerea „Ideologizarea ca factor semnificativ în deturnarea relaţiei dintre teo-logie şi ştiinţă în contextul actual“, iar pr. lect. dr. David Pestroiu a prezentat studiul cu tema „Liturghie şi misiune în societatea actuală“, ambii conferenţiari fiind de la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti.  
 
Toţi doctoranzii au avut posibilitatea să participe la ateliere de lucru organizate în cadrul celor trei secţiuni: Misiologie, Dogmatică şi Istoria şi Filosofia Religiilor. Cei 19 doctoranzi ai Şcolii Doctorale de la Alba Iulia, dar şi cei 23 de doctoranzi veniţi de la facultăţile de teologie din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca şi Arad au susţinut diferite refe-rate în cadrul atelierelor de lucru şi s-au arătat încântaţi de participarea la o astfel de întâlnire, considerând că a-cesta este un bun prilej de a-şi împărtăşi preocupările de cer-cetare ştiinţifică în planul teologic. (Pr. drd. Viorel-Ion Vlăducu, Ştefan Sfarghie)