Mărturii de suflet la Râmnic
Concursul trimestrial pentru nevăzători intitulat "Mărturia unei lumi şi a unui suflet" s-a desfăşurat la finalul săptămânii trecute, cu binecuvântarea IPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, informează arhiram.ro. Evenimentul a fost organizat de către Asociaţia Nevăzătorilor din România, Filiala judeţeană Vâlcea, sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului. La concurs au participat 10 concurenţi, care au răspuns la un set de 5 întrebări. Primii trei câştigători au primit premii în bani din partea Asociaţiei, o carte despre patriarhul Justinian Marina din partea scriitoarei Zenovia Zamfir şi câte o icoană a sfinţilor ocrotitori ai Eparhiei Râmnicului, împreună cu mesajul de binecuvântare din partea Arhiepiscopului Râmnicului.