Mărturii din Șcheii Brașovului despre relațiile cu Țările Române
În documentele din Șcheii Brașovului s-au strâns de-a lungul veacurilor mărturii ale legăturilor pe care românii ortodocși din Șcheii Brașovului le aveau cu Moldova și Muntenia. Grămăticii şi dascălii brașoveni aveau legături cu voievozii munteni şi moldoveni, iar prin acestea școala din Brașov avea de câştigat atât material, în baza daniilor şi subvenţiilor, cât şi cultural, prin cărţile şi manuscrisele donate de domnii de peste munţi. Românii din Șchei s-au dovedit recunoscători, găzduindu-le popasul lor, familiilor sau al unor refugiaţi de peste munţi.
Șcheii Brașovului, așezat la întâlnirea tuturor drumurilor care duceau spre Țara Românească și Moldova păstrează un tezaur documentar, confirmând prima școală românească ale cărei începuturi le constatăm încă din veacurile XI-XII.
În veacul al XVI-lea, constatăm că, în contextul relaţiilor Braşovului cu Vlad Ţepeș, braşovenii promiteau şi îşi permiteau să trimită voievodului muntean 4000 de oşteni înarmaţi, iar Vlad se obliga să-şi îndrepte toate puterile sale împotriva turcilor şi să pună capăt atacurilor acestora împotriva Transilvaniei.
În scrisoarea din 8 noiembrie 1476 le scria braşovenilor, între altele: „veniţi, cu pâine şi cu marfă să vă hrăniţi, căci a făcut Dumnezeu să fim acum o singură ţară”. Din listele de impozite din veacul al XV-lea, redate în documentele germane reiese că în Șchei la 1489 erau 118 de gospodării de români, care plăteau impozite. În acelaşi timp în suburbia Blumăna existau 181 gospodării, din care 108 de maghiari şi 73 de saşi.
La 1458, la puţin timp după urcarea sa pe tron, Matei Corvin dă noi privilegii Braşovului, şi după zece ani acordă şi dreptul de depozit pentru mărfurile aduse din Ţara Românească şi Moldova. Din cauza invaziei din 1479, magistratul braşovean apelează la Ștefan cel Mare al Moldovei, în 26 aprilie acelaşi an, cerându-i ajutor pentru a se putea apăra în faţa turcilor. Domnii de peste munţi obişnuiau să-şi adăpostească la Braşov bunurile lor în timpul primejdiilor. În acest sens, chiar Matei Corvin acordase acest drept şi boierilor munteni. De altfel, toţi domnii din Moldova şi Muntenia acordă privilegii Braşovului în veacul al XV-lea şi în mod deosebit românilor din Șchei.
O cronică bizantină a lui Chalkokondilos afirmă că, în anul în care turcii pătrunseseră în Muntenia, aflată sub domnia lui Mircea cel Bătrân, boierii credincioşi domnului au trecut hotarul muntelui pentru a se adăposti la Braşov, unde îşi trimiseseră mai întâi soţiile şi copiii, favorizaţi de bunele relaţii pe care voievodul Mircea le avea cu Sigismund, cu care, în timpul pribegiei la Brașov avea să semneze un tratat de alianţă, la 7 martie 1395. O urmare directă o reprezintă şi privilegiul din 1413, prin care se înnoieşte şi se întăreşte „aşezământul ce l-au avut de la strămoşii domniei mele şi pe drumul Braşovului până la Brăila”.
Episodul pribegiei la Braşov a lui Mircea cel Bătrân şi Laiotă Basarab se repetă prin prezenţa aici a domnitorului Vlad Călugărul (1481-1495), care, ajuns pe tron, recunoaşte ajutorul românilor din Șchei, scriind judelui braşovean şi celor 12 pârgari, ca şi Laiotă Basarab mai devreme: „Şi mă rog şi cer de la domnia voastră, ca de la nişte prieteni ai mei, pentru popa Coman şi Radu din Șchei, care voiesc să vie în Ţara Domniei Mele, să nu le faceţi greutăţi şi să-i lăsaţi în pace pentru voia mea… căci când eram în nevoie mult bine am văzut de la ei, de aceea vreau să le fac şi eu bine”. Se repetă astfel şi cazul popei Costea. La 1498 Braşovul dobândeşte şi domeniul Bran, fiind interesat direct de comerţul cu Ţările Române, ceea ce aduce Braşovului mari şi multe avantaje. Aceleaşi documente confirmă bunele relaţii cu Ţările Româneşti, şi în acest context aflăm că Radu cel Mare la anul 1504 cere sprijin magistratului braşovean pentru executarea unor vase din aramă, funii, evantaie, precum şi două căruţe şi nişte blănuri, iar Doamna Voica, văduva lui Mihnea cel Rău, fost domn a Ţării Româneşti, la 1511 confirmă că a primit de la magistratul braşovean 23 de ceşti din argint-aurit, comandate de Mihnea cel Rău, drept zestre pentru fiica sa Ruxandra. La rândul său, Radu Paisie al Ţării Româneşti, solicită magistratului braşovean în anul 1535, trimiterea unui meşter pentru heleştee, capabil să facă şi sulinare. Pe de altă parte, Alexandru Lăpuşneanu, Domnul Moldovei, mulţumeşte la 15 iulie 1553 magistratului braşovean pentru un car şi 4000 de cingători, propunând plătirea lor „în boi”.
Cum românii din Șchei se bucurau din ce în ce mai mult de privilegiile domnilor de peste munţi, la 1577 se realizează un nou statut al oraşului Braşov, în care, printre altele se stipulează: „Locuitorii din Șchei şi românii să nu-şi extindă comerţul mai mult decât li se permite, sub pedeapsa amenzii ţării. Lor li se permite însă să ţină oi, să ducă peşte sărat şi alte poveri, să are şi să semene şi chiar să ducă vitele lor din această ţară (în Muntenia sau Moldova)”.
În baza acestui privilegiu înțelegem activitatea grămăticului Radu, care însoţeşte pe popa Coman din Șchei la curtea voievodului muntean Vlad Călugărul (1481-1484). Apreciat pentru calităţile sale, la 1484 grămăticul Radu se stabileşte la Târgovişte, punându-se în slujba voievodului muntean. În anul 1541, un alt Radu grămătic pleacă în solie la curtea voievodului Radu Paisie al Munteniei (1534-1545), primind ca recompensă din partea magistratului braşovean, pe care îl slujise, 4 aspri şi 10 denari.
Grămătici în solie peste munți
Pentru prima jumătate a secolului al XVI-lea, când legăturile cu Muntenia şi Moldova se înteţesc, iar preoţii din Șchei făceau faţă din ce în ce mai greu solicitărilor magistratului de a pleca în solie peste munţi, se apelează tot mai mult la grămătici.
În acest context în care se pregătea şi venirea lui Coresi la Braşov, îl aflam pe grămăticul Oprea între anii 1536- 1542, în mai multe solii în Muntenia, în special la curtea lui Radu Paisie. Este posibil ca acest cărturar să fie același cu logofătul Oprea, care îl însoţeşte pe Coresi la Braşov şi activează împreună cu acesta în tipografia lui Dimitrie Eustatevici la Târgovişte înainte de anul 1556.
Contemporan cu Oprea, documentele oficiale ale Braşovului îl consemnau pe grămăticul Nan, aflat în misiune la curtea lui Mircea Ciobanul al Munteniei, de trei ori doar în cursul anului 1545. În anul 1540 aceleaşi documente consemnează misiuni diplomatice similare îndeplinite de Nan logofătul, care ar putea fi acelaşi cu Nan grămăticul. Lista grămăticilor se poate completa cu grămăticul Costea, care se deplasează şi el în mai multe rânduri la curtea lui Mircea Ciobanul, începând cu 8 iulie 1545, când rămâne 33 de zile în Muntenia.
Nu putem vorbi decât despre grămăticii folosiţi şi în cancelaria judelui braşovean şi retribuiţi de acesta pentru misiunile lor. Trebuie însă să presupunem că în afara acestora şi alţi grămătici activau în Șchei, slujind exclusiv școala, așa cum erau dascălii, care îndeplineau şi sarcini similare grămăticilor. Concludent este cazul dascălului Stoica Dobromir, care uneori apare în documente cu atributul de dascăl, alteori cu cel de grămătic.
Începând din anul 1530, pentru o perioadă de o jumătate de secol, acesta îndeplineşte multe misiuni diplomatice la curtea domnilor români. Numai în cursul anului 1530 se deplasează de şase ori la curtea lui Petru Rareş, în Moldova şi de trei ori la curtea lui Vlad Înecatul, la Bucureşti, ca să nu mai pomenim pentru acelaşi an, misiunile de la Sibiu, Rucăr şi alte localităţi ale Transilvaniei, dar de fiecare dată însoţit de mai mulţi negustori din Șchei.
În ceilalţi ani, în perioada activităţii sale de grămătic şi dascăl îl găsim de mai multe ori la domnii din Muntenia şi Moldova, Petru Rareş, Vlad Vintilă (fiul lui Radu cel Mare), Radu Paisie, Mircea Ciobanul, Iliaş Rareş.
Pentru perioada de după 1550, când o bună parte din documentele oficiale ale Braşovului lipsesc, singurele amănunte cu privire la activitatea acestui dascăl ne sunt furnizate de colecţia Hurmuzaki, în baza cărora constatăm aceeaşi frecvenţă a soliilor lui Stoica Dobromir.
Contemporan cu Dobromir este dascălul Stoican, cunoscut pentru misiunea diplomatică din 4 august 1530, la curtea lui Vlad Înecatul, cât şi pentru calităţile sale de translator de limba slavo-română, elogios apreciate de magistratul braşovean. Din rândul dascălilor din Șchei face parte şi Stanislav, consemnat într-o scrisoare a vornicului lui Radu cel Mare, Cristian, adresată judelui braşovean, prin care îl anunţa că „dascălul Stanislav a luat pe fiul lui Marcu din Braşov să-l înveţe carte românească”. De asemenea, în privinţa dascălului Sava, trimis la studii de Alexandru Lăpuşneanu, sursele de informare sunt sărace. În scrisoarea de recomandare scria între altele: „Dăm, ştire domniei tale, se adresa Lăpuşneanu dascălului Sava, că ne-ai dat de ştire că înveţi carte şi de aceasta domniei mele îi pare foarte bine şi ne-am bucurat. Şi iarăşi ne-ai înştiinţat că ţi-ai găsit trei cărţi, care să fie sfinţiei tale pentru învăţătură şi a cerut de la domnia mea 1000 aspri ca să le cumperi. Şi ţi-am trimis domniei tale 1000 aspri ca să le cumperi. De asemenea, ţi-am trimis domniei tale 500 aspri spre a-ţi fi sfinţiei tale pentru odăjdii şi încălţăminte. Şi te rog sfinţiei tale ca să te sileşti cu învăţătura, să fii învăţător al creştinilor şi stâlp cu sprijin credinţei strămoşeşti şi să nu fie munca sfinţiei tale în zadar”.
Publicând scrisoarea, Ștefan Bârsănescu considera că localitatea în care se găsea dascălul Sava era Liovul sau Braşov. Faptul că i se trimiteau bani turceşti, care circulau în Transilvania şi nu în Polonia, ne îndreptăţeşte să afirmăm că el studia la Braşov. Şi mai convingătoare este afirmaţia că Sava învăţa carte „ca să fie învăţător al creştinilor şi stâlp cu sprijin credinţei strămoşeşti”, or, în Polonia nu putea învăţa o asemenea carte ortodoxă, ci catolică. Se poate înţelege din scrisoarea Voievodului că Sava a venit la Braşov, nu ca elev ci mai degrabă ca dascăl, pentru că Lăpuşneanu îi scria: „ne-ai dat ştire ca înveţi carte”- am completa noi - „pe alţii”. Pe de altă parte adresa menţionează: „rugătorului nostru popa Sava şi ucenicului Ioachim“, de unde reiese că avea şi un ucenic cu el. În acest caz înţelegem că Alexandru Lăpuşneanu l-a trimis pe Sava la Braşov cu un scop bine definit şi anume, acela de a crea rezistenţă în faţa presiunilor luterane.
Popasul acestui om trimis de Lăpuşneanu, la Braşov, poate fi pus în legătură cu gestul domnului moldovean de a dărui, la 1560, un impresionant Tetravanghel miniat scris pe pergament de Mateiaş logofătul – azi în expoziţia muzeului din Șchei (ms. 4). Vechiul catastif din Șchei menţionează şi un „Minei decembrie de la Sava dascălul, cumpărat”.
Nu pot fi fără semnificaţie nici misiunile popei Dobre, care între anii 1554-1568 poposeşte de mai multe ori la curtea voievodului moldovean. N-ar fi exclus ca dascălul Sava din familia lui Mihai Viteazul, să fie unul şi acelaşi cu omul trimis de Lăpuşneanu, care n-a mai putut face cale întoarsă în Moldova, din cauza detronării voievodului. Oricum, până la noi clarificări, dascălul Sava rămâne în rândul cărturarilor care au luminat existenta școlii în secolul al XVI-lea.
Prin prezenţa grămăticilor şi a dascălilor, dar mai ales prin legăturile pe care aceştia le întreţineau cu voievozii munteni şi moldoveni, școala din Brașov avea de câştigat, nu numai material, în baza daniilor şi subvenţiilor, ci şi cultural, prin cărţile şi manuscrisele donate. Mărturie stau numeroasele manuscrise provenite de la domnii de peste munţi. La rândul lor, românii din Șchei s-au dovedit profund recunoscători, găzduindu-le popasul lor, al familiilor sau al altor refugiaţi de peste munţi.