Mărturii din temniţele comuniste, la Durău

Data: 09 Iunie 2017

Conferinţele preoţeşti de la Durău organizate de către Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, au aşezat împreună în perioada 5-7 iunie, preoţi din protopopiatele Hârlău, Roznov şi Săveni.

Pentru această întâlnire a fost invitată doamna Galina Răduleanu, medic psihiatru, dar şi fost deţinut politic între anii 1960-1964. Doamna Galina mărturiseşte că pentru domnia sa viaţa se împarte în două perioade: înainte de închisoare şi după închisoare. A fost arestată la 27 de ani şi, în urma unui proces injust, a fost condamnată la şapte ani de închisoare pentru „discuţii duşmănoase" cu tatăl său, preotul basarabean Boris Răduleanu. A trecut prin închisorile din Braşov, Uranus, Jilava, Arad şi Oradea. Nu a regretat niciodată anii de detenţie. Au fost ani de purificare, de întâlnire cu sine, de reevaluare a vieţii. În închisoare a aflat valoarea libertăţii. Închisoarea a fost o şcoală a rugăciunii, o şcoală a vieţii ce a întărit în primul rând spiritul. „Nu acceptam niciun fel de compromis, chiar minor. Pentru că eu consideram că un compromis minor ascunde tot un compromis. Încercam să nu accept absolut nimic."

Doamna ne-a mărturisit că ori de câte ori povesteşte despre viaţa trăită în temniţă se regăseşte acolo. „Suferinţa trece dar faptul de a fi suferit nu trece niciodată". Cu toate acestea doamna mărturiseşte că cele mai adânci experienţe duhovniceşti şi cele mai profunde bucurii le-a trăit în perioada aceea. Cuvintele ei întăresc mărturisirile altor foşti deţinuţi politici care spun că detenţia suferită pentru credinţa în Dumnezeu, pentru adevăr şi pentru neam a fost o binecuvântare. Monahul Delarohia, ieşit din temniţă, scrie Jurnalul fericirii, părintele Dimitrie Bejan ne lasă moştenire cartea Bucuriile suferinţei, Nicole Grossu scrie lucrarea Binecuvântată fii închisoare. Doamna Galina Rădulescu scrie şi ea o carte de amintiri numită: Repetiţie la moarte... din spatele gratiilor.

Cartea aceasta a trebuit să părăsească ţara în 1966, înainte de a fi terminată. Manuscrisul a fost trimis în Franţa, unde a „domiciliat" până în 1990, când i-a fost înapoiat.
Închisoarea este descrisă mai puţin în elementele sale de constrângere fizică (torturi, lanţuri, cătuşe, înfometare, frig), cât mai ales ca o istorie a trăirilor interioare.
Asemenea pildei vieţii tuturor mărturisitorilor, şi prezenţa doamnei Galina, dar şi cartea domniei sale pot constitui un reazem şi o încurajare pentru cel care crede că nu este ieşire din necazurile şi încercările ce ne dau târcoale. Nădăjduim ca amintirea mărturisitorilor din perioada comunistă să ne inspire şi să ne întărească în lucrarea pe care fiecare dintre noi o desfăşurăm în vremuri de libertate. (Arhim. Nicodim P.)