Mărturisire, comuniune și bucurie duhovnicească la Chișinău

Un articol de: Silviu Dascălu - 11 Martie 2025

În prima duminică a Postului Mare, numită și Duminica Ortodoxiei, în care prăznuim biruința adevărului asupra tuturor ereziilor și mărturisim cu bucurie credința adevărată primită de la Hristos prin Sfinții Apostoli și consemnată de sinoadele ecumenice, Înalt­preasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul”.

Numeroși credincioși, cu icoane în mâini și cu inimile deschise spre Cer, în rugăciune, au umplut sfântul lăcaș, mărturisindu-și credința ortodoxă prin gestul frumos al purtării icoanelor, care sunt ferestre către Dumnezeu și către Împărăția Sa cea veșnică. În această atmosferă plină de har, mulți dintre cei prezenți s-au împărtășit cu Dumnezeiescul Trup și Sânge al Domnului, primind întărire sufletească pentru drumul pocăinței și al sfințeniei în Postul Mare.

Slujba a fost împodobită cu răspunsurile liturgice ale membrilor Coralei Academice „Gavriil Musicescu” a Mitropoliei Basarabiei, care au sporit bucuria și evlavia celor prezenți, făcând ca această zi să devină cu adevărat o sărbătoare a frumuseții Ortodoxiei, ne-a informat părintele consilier Ilie Cucu.

Cu binecuvântarea Înaltprea­sfințitului Părinte Mitropolit Petru, părintele Marin Osoianu, directorul Centrului de pelerinaj „Emaus”, a citit Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, adresată credin­cioșilor români de pretutindeni. Pastorala a scos în evi­dență semni­ficația profundă a icoanei ca mijloc de întâlnire între Dumnezeu și om, dar și ca oglindă a adevărului credinței noastre apostolice.

La finalul slujbei, Înaltprea­sfințitul Părinte Mitropolit Petru a adresat credincioșilor un cuvânt duhovnicesc, subliniind importanța mărturisirii adevăratei credințe în lumea de azi: „Duminica Ortodoxiei este o chemare vie să păstrăm nealterată credința primită din veac. Astăzi nu mărturisim doar cu icoanele în mâini, ci mai ales cu viețile noastre. Să devenim icoane vii ale iubirii lui Hristos în familie, în comunitate, în societate, astfel încât lumea să vadă în noi chipul Mântuitorului”.

Încheindu-și cuvântul, Înaltprea­sfinția Sa a binecuvântat credin­cioșii, stropindu-i cu apă sfințită și îndemnându-i ca în perioada Postului Mare să-și curețe inimile prin rugăciune, post și milostenie, spre a întâmpina cu vrednicie slăvita Înviere a Domnului.