Mărturisire de credinţă la mormântul părintelui Justin Pârvu
Pelerinii din toată ţara l-au comemorat sâmbătă, 13 iunie 2015, pe preacuviosul arhimandrit Justin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ. Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru odihna sufletului vrednicului slujitor al Sfântului Altar, care s-a remarcat prin apărarea dreptei credinţe şi a valorilor poporului român, au fost săvârşite de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul.
Inima Ortodoxiei româneşti s-a aflat timp de câteva ceasuri la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ. Cu o zi înainte de Duminica Sfinţilor Români (n.r. sâmbătă, 13 iunie 2015), peste 10.000 de oameni au străbătut drumul îngust ce duce spre Mănăstirea Petru Vodă, locul unde acum doi ani a fost sădit în pământul românesc trupul neînsufleţit al arhimandritului Justin Pârvu. Nu poţi să te apropii de locul unde se află mormântul marelui duhovnic fără să fii cuprins de o emoţie şi de o pace desprinsă din rai. Florile aşezate deasupra locului unde se află sicriul celui ce a călăuzit atât de multe sufletele întristate, împovărate de necazurile şi grijile vieţii, sunt o mărturie a dragostei purtate de fiii duhovniceşti, care poartă şi astăzi în inimă sfaturile pline de înţelepciune ale părintelui Justin. Marele duhovnic a lăsat o moştenire de cuvinte la multe probleme actuale, prin intermediul cărora mulţi oameni află răspunsuri. Aşa se explică setea de poveţe duhovniceşti ale miilor de oameni veniţi să se roage pentru odihna celui ce nu a avut niciodată odihnă şi să-i ceară alinare sufletească celui ce a cunoscut amarul suferinţei în vremea detenţiei, şi nu numai. În preajma zilei când se împlinesc doi ani de când a plecat în lumina cerească, părintele Justin Pârvu şi-a adunat inimile în rugăciune în jurul mormântului său acoperit de florile ce formau tricolorul României.
Evlavie deosebită la mormântul părintelui Justin
Pomenirea părintelui Justin a început în seara zilei de 12 iunie, când un sobor de preoţi a săvârşit slujba Privegherii, în prezenţa credincioşilor veniţi din mai multe părţi ale ţării. „Slujba Privegherii a adunat la Petru Vodă mulţi pelerini, alături de un sobor de preoţi şi de cântăreţi din ţară şi din Grecia, aceasta terminându-se aproape de miezul nopţii“, a relatat pr. prof. Vasile Păvăleanu, directorul adjunct al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ. Sâmbătă dimineaţă, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, împreună cu un sobor numeros de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitorilor au făcut parte numeroşi stareţi de la aşezările monahale din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, dar şi preoţi parohi. „În jur de 10.000 de pelerini s-au rugat pentru odihna sufletului părintelui Justin. Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba Parastasului, oamenii apropiindu-se de mormântul părintelui Justin cu o evlavie deosebită. În mulţime au fost arborate multe steaguri ale României, iar o parte din cei prezenţi au venit îmbrăcaţi în costume naţionale. Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul a ţinut un frumos şi profund cuvânt de învăţătură despre Sfinţii închisorilor. Cuvântul adresat de Preasfinţia Sa a dinamizat pe toţi cei prezenţi, întrucât a făcut referire la istoria din vremea comunistă, când Biserica a avut de suferit. Atunci, slujitorii sfintelor altare şi simplii creştini au dat tributul de jertfă. Între aceste jertfe se numără şi părintele Justin care a suportat aproape două decenii de temniţă grea“, a amintit părintele Vasile Păvăleanu.
„A fost un om al dragostei“
Protosinghelul Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, a mulţumit Preasfinţitului Părinte Calinic Botoşăneanul pentru că a slujit Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru părintele Justin, dar şi credincioşilor care s-au ostenit să participe la sfintele slujbe în memoria marelui duhovnic. La mormântul părintelui Justin s-a săvârşit în continuare un Trisaghion, iar apoi maicile de la Mănăstirea Paltin - Petru Vodă au recitat şi interpretat mai multe versuri referitoare la suferinţele martirilor din închisorile comuniste. Programul s-a încheiat cu masa de pomenire oferită tuturor celor prezenţi. „Părintele Justin a fost un om al dragostei. Nimeni nu intra în mănăstirea pe care o conducea fără a fi binecuvântat cu ceva din darurile pe care Dumnezeu i le dăruia. Părinţii de la Petru Vodă, alături de maicile de la Paltin şi de bunii credincioşi, s-au străduit să fie la înălţimea aşteptărilor părintelui Justin. Evenimentul s-a desfăşurat în bună rânduială, după cum părintele Justin a fost un om al liniştii, al păcii, al dragostei şi al bunei înţelegeri. Considerăm că prin părintele Justin, avem un rugător în ceruri“, a adăugat pr. Vasile Păvăleanu. Spre orele după-amiezii, pelerinii au lăsat liniştea şi pacea de la Petru Vodă pentru a se întoarce în tumultul acestei lumi. Pentru miile de credincioşi, prezenţa la Petru Vodă, în preajma mormântului părintelui Justin, a însemnat un pas mic, dar important pe calea mântuirii. Aceasta pentru că vrednicul duhovnic din Munţii Neamţului a căutat prin faptele şi cuvintele preacuvioşiei sale să-i apropie pe oameni de Dumnezeu, pentru a fi moştenitori ai Împărăţiei cerurilor.