Mărturisiri publice ale credinței ortodoxe
În ajunul sărbătorii Floriilor, sâmbătă, 23 aprilie, în eparhiile din cuprinsul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei au fost organizate procesiuni, ca rememorări ale Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim şi ca mărturisiri publice de credinţă. În cadrul acestor pelerinaje, ierarhii, preoţii şi credincioşii, cu stâlpări de finic, ramuri de salcie şi flori în mâini, au adus slavă lui Dumnezeu şi au rememorat unul dintre momentele importante din viaţa Mântuitorului.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, un Pelerinaj de Florii a fost organizat de Protopopiatul Câmpina din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor, în municipiul Câmpina. Această mărturisire publică a pelerinajului a început cu slujba Vecerniei Mari în Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din oraş. Cuvântul de învăţătură rostit înaintea începerii pelerinajului a fost susţinut de către pr. Grigore Melnic, protoiereul Protopopiatului Câmpina, care a subliniat importanţa pelerinajului ca mărturisire a credinţei şi ca urcuş duhovnicesc spre marea sărbătoare a Paştilor. Pelerinajul s-a desfăşurat pe străzile centrale ale oraşului Câmpina, într-o atmosferă duhovnicească deosebită şi s-a încheiat la Biserica „Sfânta Treime” din centrul oraşului cu un scurt cuvânt de învăţătură şi de mulţumire adresat tuturor participanţilor - preoţi, monahii şi credincioşi - tot de către părintele Grigore Melnic.
De asemenea, şi Protopopiatul Urlaţi din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor a organizat sâmbătă astfel de pelerinaje în localităţile Mizil şi Urlaţi. La Mizil, după slujba Vecerniei, săvârșită la Biserica „Sfântul Ioan”, peste 700 de credincioşi au plecat în procesiune.
Arhiepiscopia Tomisului
Şi la Constanţa a avut loc sâmbătă, 23 aprilie, procesiunea din ajunul Floriilor. După slujba Vecerniei, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu preoţii şi credincioşii din oraş au mers cu stâlpări în mâini până pe faleza Cazinoului din Constanţa. Preoţii au purtat în procesiune şi icoana împodobită a Intrării Domnului în Ierusalim. „Aşa cum Domnul intrând în Ierusalim a fost însoţit de mulţimi care ţineau stâlpări în mâini, şi noi astăzi ţinem stâlpări, semnul primăverii sufletului, semnul că Cel ce va muri va învia. Iată că Ierusalimul este orice biserică în care Dumnezeu intră şi rămâne ca să izbăvească neamul omenesc din păcat şi din moarte”, a precizat Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie.
Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului
În ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a organizat în orașul Ștefănești a cincea ediție a Pelerinajului de Florii. La această acțiune misionar-pastorală au participat: pr. Andrei Diaconescu, consilier social, filantropic și de misiune, părintele Stelian Stan, protoiereu al Protopopiatului Topoloveni, alături de preoți din localitate și de credincioși. Atmosfera de sărbătoare, cântările duhovnicești ce au însoțit rugăciunea pe tot parcursul pelerinajului au trezit în sufletele participanților dragostea pentru Hristos. Pelerinajul a început la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, unde, după săvârșirea slujbei Vecerniei și rugăciunea de binecuvântare a stâlpărilor, s-a pornit spre Schitul Florica. Au fost făcute opriri însoțite de rugăciuni, iar în fața bisericii Schitului Florica a fost săvârșită o slujbă de Te Deum și s-a citit o rugăciune de binecuvântare a pelerinilor. De asemenea, Arhiepiscopia a organizat o procesiune religioasă în cartierul Găvana din oraşul Piteşti. La eveniment au participat preoții și credincioșii din parohiile Găvana 3 și Găvana 4 cu icoane, steaguri, ramuri de salcie și flori. Procesiunea a început cu o rugăciune de mulțumire, săvârșită în fața Bisericii „Sfintele Femei Mironosițe” din Găvana 4.
Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei
Tradiţionala Procesiune de Florii s-a desfăşurat şi în Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei sâmbătă, 23 aprilie. „Dacă la Buzău această frumoasă tradiție datează încă din anul 2011, la Focșani a fost primul an când s-a organizat Procesiunea de Florii, care a adunat aproximativ 5.000 de vrânceni. Credincioșii au fost așteptați atât la Biserica «Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt» din Cartierul Sud, cât şi la Biserica «Sfinţii Apostoli» de pe Bulevardul Independenţei, de unde au pornit în procesiune către Biserica «Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul» din Piaţa Unirii. Pe parcurs, s-au mai adăugat și alte grupuri de pelerini de la celelalte parohii focșănene. Procesiunea s-a desfășurat în sunet de toacă și de cântări religioase, iar preoții au purtat icoana Intrării Domnului în Ierusalim. La bisericile situate în punctele de plecare şi pe traseul procesiunii au fost oficiate slujbe religioase în sobor”, ne-a declarat Dragoş Olteanu, consilier media eparhial. La Biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Piaţa Unirii, slujba Vecerniei unită cu Litia a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. „Astăzi, s-a pus început bun și în urbea Focșanilor, prin organizarea acestui impresionant Pelerinaj de Florii, care mi-a umplut sufletul de emoție. Privindu-vă cum vă apropiați de sfânta biserică cântând și purtând în mâini stâlpări de salcie, gândul mi s-a îndreptat spre Dumnezeu, mulțumindu-I că v-a arătat pe dumneavoastră, credincioșii vrânceni, a fi la înălțimea locuitorilor de odinioară ai orașului grecesc Veria, pe care Sfântul Apostol Pavel, lăudându-i, i-a considerat «mai buni la suflet decât cei din Thessalonic» (Faptele Apostolilor 17, 11)”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian.
Și în Buzău s-a desfășurat o procesiune, care a început prin săvârşirea slujbei Acatistului Intrării Domnului în Ierusalim, la Biserica Eroilor, urmată de rugăciunea de binecuvântare a stâlpărilor. „Pelerinii, purtând în mâini ramuri de salcie şi icoane, au plecat de la Biserica Eroilor, pe Bulevardul Unirii, spre Catedrala Arhiepiscopală «Înălţarea Domnului». La Biserica «Sfinţii Îngeri» şi la Catedrala copiilor «Sfântul Mucenic Sava», s-au format alte grupuri de credincioși, care s-au alăturat celorlalți participanți la procesiune. Manifestarea s-a încheiat la Catedrala Arhiepiscopală, unde un sobor de preoți și diaconi a oficiat slujba de sfinţire a icoanei praznicului şi de binecuvântare a pelerinilor”, ne-a declarat Dragoş Olteanu.
Arhiepiscopia Dunării de Jos
Sâmbătă, în ajunul praznicului împărătesc al Floriilor, în municipiile Galaţi şi Brăila, precum şi în alte localităţi rurale din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos, s-a desfăşurat tradiţionalul Pelerinaj de Florii. „Manifestările pastoral-misionare au debutat anul acesta în municipiul Brăila, unde preoţii şi credincioşii de la bisericile din oraş s-au întâlnit în faţa Bisericii «Sfânta Cuvioasă Parascheva». De aici, alaiul format din copii, tineri, profesori şi credincioşi a pornit în procesiune pe Calea Călăraşilor spre Catedrala «Naşterea Domnului», unde a fost întâmpinat de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos”, ne-a spus pr. Gabriel Molocea, consilier misionar şi comunicare media al Arhiepiscopiei.
Pe esplanada catedralei, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a săvârşit slujba de binecuvântare a stâlpărilor, după care i-a stropit pe toţi credincioşii prezenţi cu agheasmă. „În Galaţi, mii de credincioşi, de la copii şi tineri, unii purtând autenticul port popular al zonei, până la vârstnici sau chiar persoane cu dizabilităţi, s-au adunat în faţa Bisericii «Vovidenia» pentru a participa la tradiţionala Procesiune de Florii. Calea Domnească a prins viaţă prin şirul nesfârşit de preoţi şi pelerini care s-au îndreptat spre catedrală intonând troparul sărbătorii şi alte cântări specifice perioadei liturgice în care ne aflăm. Pe esplanada din faţa catedralei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a săvârşit slujba de binecuvântare a stâlpărilor şi a rostit cuvânt de învăţătură”, a mai spus pr. Gabriel Molocea.
Episcopia Giurgiului
Sute de credincioşi au luat parte sâmbătă la tradiţionalul Pelerinaj de Florii care s-a desfăşurat în municipiul Giurgiu. Evenimentul a debutat în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Giurgiu, cu oficierea slujbei Acatistului Sfântului Gheorghe şi a slujbei sfinţirii ramurilor de salcie, săvârșite de arhim. Mihail Muscariu, exarhul mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei Giurgiului. Pelerinajul a fost deschis de tineri care au purtat icoana Intrării Domnului în Ierusalim, steaguri bisericeşti şi ripide, urmaţi de preoţii de la toate locaşurile de cult din oraş şi sutele de credincioşi care au ţinut în mâini ramuri de salcie. Toţi cei prezenţi la pelerinaj au intonat troparul praznicului Floriilor. În Catedrala Episcopală, pelerinii au luat parte la slujba Vecerniei cu Litia, săvârșită de Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, alături de un sobor de preoți și diaconi. La final, Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat semnificaţia duhovnicească a procesiunii din ajunul Floriilor, subliniind faptul că prin pelerinaj omul descoperă orizonturi noi, trăieşte o schimbare interioară şi are acces la transcendenţa sfinţitoare.