Mărturisitori ai iubirii lui Hristos
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt "mărturisitori ai iubirii lui Hristos pentru mântuirea lumii şi ai dumnezeirii Lui", a arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cuvântul de învăţătură rostit ieri la Catedrala patriarhală. Preafericirea Sa a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de soborul de preoţi şi diaconi slujitori ai catedralei.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt consideraţi cei mai de seamă Apostoli. Ei au pătimit moarte martirică la Roma, în 29 iunie, anul 67, în timpul prigoanei împăratului păgân roman Nero pentru că au mărturisit credinţa în Domnul Iisus Hristos. "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt pentru noi pilde vii de credinţă creştină şi pilde vii pentru păstorii Bisericii. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt oameni foarte diferiţi. Deşi sunt din acelaşi neam iudeu, sunt diferiţi ca pregătire spirituală, teologică şi ca experienţă a vieţii. Cu toate acestea, au în comun credinţa în Iisus Hristos, dragostea faţă de Hristos, dragostea faţă de Biserică şi sunt dascăli ai pocăinţei pentru păcate şi ai sfinţeniei. Aceşti mari corifei ai Apostolilor arată fiecare în parte şi împreună lucrarea Duhului Sfânt în oameni, în oamenii pe care îi cheamă la misiune, la o lucrare sfântă deosebită", a spus Întâistătătorul Bisericii noastre. Sfântul Apostol Petru, a reliefat Preafericirea Sa, are o iubire faţă de Hristos şi o râvnă faţă de Biserică deosebit de puternică. Numele lui în aramaică înseamnă "piatră". Pe piatra sau credinţa mărturisirii dumnezeirii Fiului lui Dumnezeu este zidită Biserica lui Hristos, şi nu pe persoana lui Petru. De asemenea, cheile Împărăţiei cerurilor reprezintă puterea de a lega şi de a dezlega, de a ţine şi de a ierta păcatele, putere primită de toţi ceilalţi Apostoli. "Puterea de a lega înseamnă a opri pe cineva de la Botez sau de la Sfânta Împărtăşanie. Dezlegarea este iertarea, potrivit Sfântului Chiril al Alexandriei. Această putere a iertării păcatelor dăruită Sfântului Apostol Petru şi celorlalţi Apostoli este cea mai mare putere sau dar dăruit de Domnul Hristos Sfinţilor Apostoli şi prin ei Bisericii Sale. Ceea ce se leagă şi se dezleagă pe pământ în Biserică se leagă şi se dezleagă şi în ceruri. Este putere dumnezeiască dăruită oamenilor spre mântuirea lor pentru că nimeni nu se poate mântui având păcate, ci doar dacă se pocăieşte pentru păcate şi i se iartă păcatele", a arătat PF Părinte Patriarh Daniel. Între Hristos şi Biserică este o legătură de nedespărţit Sfântul Apostol Pavel, înainte aprig prigonitor al creştinilor, s-a convertit pe drumul Damascului când, copleşit de o lumină dumnezeiască şi de glasul lui Dumnezeu, a recunoscut că El este Dumnezeu. "Sfântul Pavel prigonea pe creştini, dar durerea prigoanei o simţea în primul rând Hristos. Nu a zis Hristos: "De ce prigoneşti pe ucenicii mei", ci a zis: "De ce Mă prigoneşti?" Atunci a învăţat Sfântul Apostol Pavel că între Hristos şi Biserică este o legătură de nedespărţit. Hristos este capul Bisericii, iar Biserica este trupul Lui tainic. De aceea, în întreg Noul Testament numai Sfântul Pavel vorbeşte despre Biserica lui Hristos ca fiind Trupul lui Hristos şi El capul Bisericii. A fost lovit "trupul" şi a simţit durerea "capul". Nu există o separaţie între Hristos şi Biserică. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: "Hristos fără Biserică moare şi Biserica fără Hristos moare", după cum dacă despărţim capul de trup moare şi capul şi trupul", a mai spus Preafericirea Sa. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt mărturisitori ai iubirii lui Hristos pentru mântuirea lumii şi ai dumnezeirii Lui. Sfântul Petru a văzut un om limitat în trup şi a mărturisit pe Dumnezeu Cel veşnic şi nelimitat. Sfântul Apostol Pavel spune: "Mare este taina creştinătăţii: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, S-a vestit de către îngeri, S-a crezut între neamuri şi S-a înălţat întru slavă". Amândoi aceşti mari Apostoli au arătat iubirea lor neţărmurită pentru Hristos până la moarte", a evidenţiat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. La final, Preafericirea Sa i-a felicitat pe cei care poartă numele Sfinţilor Apostoli şi le-a oferit câte o iconiţă cu chipul celor doi mari sfinţi. În cadrul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a hirotesit pe diaconul Răzvan Constantin Ştefan întru arhidiacon pe seama capelei Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Nifon Mitropolitul" din Bucureşti datorită activităţii misionare deosebite.