Mărturisitorii temnițelor comuniste, pomeniți la Târgu Ocna

Un articol de: Constantin Ciofu - 17 Feb 2018

În Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” - Poieni din Târgu Ocna au fost pomeniți joi, 15 februarie 2018, prin rugăciune mărturisitorii din temnițele comuniste. Momentul omagial s‑a rânduit în contextul împlinirii a 66 de ani de când Valeriu Gafencu, cunoscut sub numele de „Sfântul închisorilor”, a plecat în lumea veșniciei.

Ziua de 15 februarie 2018 a fost prilej de comemorare a mărturisitorilor din temnițele comuniste care își dorm somnul de veci în groapa comună situată în apropierea penitenciarului‑spital din Târgu Ocna, județul Bacău. Printre aceștia s‑a numărat Valeriu Gafencu, numit de părintele Nicolae Steinhardt „Sfântul închisorilor”, care, într‑o zi de 18 februarie a anului 1952, se muta la cer. În Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” - Poeni s‑a oficiat la orele dimineții Sfânta Liturghie de către părintele Ioan Bârgăoanu, protopop de Onești, alături de un sobor de preoți. Slujba a fost urmată de Parastasul pentru Valeriu Gafencu și pentru toți mărturisitorii din temnițele comuniste, în fața troiței ridicate în amintirea foștilor deținuți. Părintele profesor Vasile Gordon de la Biserica „Sfântul Ilie Gorgan” din București a subliniat în cuvântul adresat cu acest prilej că prin prezența lor preoții și credincioșii își manifestă recunoștința pentru jertfele tuturor foștilor deținuți politici din toate închisorile și din toate timpurile: „Sigur că ne gândim, fiind aici, cu prioritate la cei care au pătimit la Târgu Ocna. Ei au fost și au rămas în comuniune cu toți pătimitorii din toate lagărele și din toate închisorile, așa cum pomenim la Sfânta Liturghie. În Evanghelia ce s‑a citit astăzi (n.r. joi, 15 februarie) ni s‑au amintit pătimirile Mântuitorului Iisus Hristos până la jertfa Sa pe Cruce. Prin toți cei care au pătimit în temnițe s‑a împlinit un cuvânt al Mântuitorului Hristos care a spus că «dacă pe Mine M‑au prigonit, și pe voi vă vor prigoni». Și au fost într‑adevăr prigoniți, în primul rând, pentru credința lor și pentru dragostea lor față de neam. De aceea, ne exprimăm toată recunoștința față de jertfa lor. Aș vrea să adresez un cuvânt de mulțumire pentru întâistătătorul acestei eparhii, Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cu a cărui binecuvântare se desfășoară această comemorare. De asemenea, am un gând de recunoștință pentru cei ce au organizat acest eveniment. Amintesc de inițiativa arhimandritului Pimen Costea, vicar administrativ la Centrul eparhial Roman, de osteneala părintelui paroh Cristian Mazilu și a tuturor părinților care au slujit cu dragoste Sfânta Liturghie”.