Masă rotundă pe tema adicţiei, la Iaşi

Data: 12 Feb 2011

La sediul Fundaţiei "Solidaritate şi Speranţă" (FSS) a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a vut loc ieri Masa rotundă "Spiritualitatea adicţiei".

Au participat subcomisarul Ichim Romică, directorul Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CRPECA) Iaşi, inspectorul Năforniţă Radu de la CRPECA Bacău, inspectorul Cristina Chelban de la CRPECA Galaţi şi inspectorul Simona Roxana Sidoriuc de la CRPECA Suceava. Iniţiatorul şi moderatorul întâlnirii a fost pr. Iulian Negru, coordonatorul Centrului "Sfântul Nicolae" de consiliere şi reabilitare a persoanelor dependente de alcool şi alte droguri din cadrul FSS Iaşi. "Ordinea de zi a cuprins patru teme. Am vorbit despre etnobotanice, o problemă actuală şi acută astăzi, despre necesitatea unei reţele comune de servicii în aşa fel încât o persoană care are nevoie de ajutor în problema dependenţei să poată beneficia de serviciile oferite de toate organizaţiile implicate, atât cele de stat, cât şi cele private. S-a discutat despre o colaborare în teritoriu între Agenţia Naţională Antidrog şi Biserica Ortodoxă Română şi despre soluţii practice, şi anume alternative ale petrecerii timpului liber. Scopul întrunirii este de a prezenta pe de o parte dimensiunea spirituală a fenomenului dependenţei, aşa cum îl vede Biserica Ortodoxă, iar pe de altă parte este acela de a conlucra în tărâmul atât de minat al dependenţei", a declarat pr. Iulian Negru. În cadrul întrunirii, pr. Iulian Negru a susţinut tema "Spiritualitatea adicţiei" prin care a arătat dimensiunea spirituală, duhovnicească a problematicii dependenţei, precum şi necesitatea existenţei unui preot în comunitatea de specialişti, pentru eficacitate în tratarea dependenţei. (C. Ciofu)