Maşina studenţilor de la UTI, un succes internaţional
Un grup de studenţi de la Facultatea de Construcţii de Maşini şi Management Industrial (FCMMI) din cadrul Universităţii Tehnice `Gh. Asachi” din Iaşi (UTI) a realizat unul dintre cele mai apreciate modele de maşini într-o competiţie la care sunt peste 900 de participanţi, găzduită de Autodesk. Prototipul, realizat în programul specializat şi înscris pe site-ul companiei, se află în acest moment pe locul al doilea din 2.200 de modele înscrise în competiţie, se arată într-un comunicat al universităţii ieşene, citat de Agerpres. „Produsul este evaluat în două moduri - se ţine cont de numărul de oameni care votează pe site-ul lor, iar apoi o comisie evaluează modul în care au utilizat comenzile în construcţia acestei maşinuţe. Cu cât e mai complex, cu atât e mai bine punctat”, a declarat decanul FCMMI, Cătălin Dumitraş. Maşinile au fost realizate la un curs specializat de reprezentanţii companiei ST-Proiect care a avut loc la UTI, două zile studenţii având cursuri, timp de opt ore pe zi, și primind în final temă construirea unei machete a unui automobil.