Maslu de obște săvârșit de Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților
Zilele dedicate anul acesta sărbătorii Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava s-au încheiat duminică, 25 iunie, cu Taina Sfântului Maslu, slujbă săvârșită pentru primirea harului vindecării trupești și sufletești, precum și pentru dobândirea iertării păcatelor.
La ceas de vecernie, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” - Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, Taina Sfântului Maslu de obște a fost săvârșită de cei doi ierarhi ai eparhiei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar.
Ierarhii au înălţat rugăciuni către Preamilostivul Dumnezeu pentru sănătatea celor prezenţi şi a celor ce se află în spitale sau la casele lor, pe patul de suferinţă, dar și pentru cei afectați de depresie și singurătate sufletească și trupească, și pentru toți cei ce se străduiesc pentru binele lor, doctori, asistenți, infirmieri, îngrijitori. Pe lângă rugăciunile pentru dezlegare, cei doi ierarhi i-au avut în atenție și pe toți tinerii, elevi, studenți, masteranzi, doctoranzi care se află în perioada examenelor.
La eveniment au participat preoți slujitori de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, clerici din cadrul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, precum și stareți și protoierei din cuprinsul eparhiei, iar răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, dirijat de arhid. Ilie Leonte.
Credincioșii au fost binecuvântați prin stropire cu apă sfințită de către cei doi arhierei, iar la final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic le-a mulțumit tuturor celor care în zilele hramului au fost mărturii vii ale dragostei pentru sfântul ocrotitor al Bucovinei.
„Iubiți credincioși, să fiți sănătoși! Dumnezeu să vă răsplătească toată dragostea cu care zilele acestea l-ați înconjurat pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Nu doresc să vă mai rețin cu încă un cuvânt, pentru că toată săptămâna ați primit foarte multe cuvinte. Și m-am gândit să vă las și puțin timp liber, ca să vă bucurați duhovnicește de tot ceea ce ați asimilat în această săptămână. Să fim sănătoși, ca să ajungem și la anul să îl cinstim cu aceeași evlavie și dragoste pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Sănătate multă!”