Maslu pentru persoanele private de libertate din Penitenciarul Bacău
Unsprezece clerici din județele Neamț și Bacău au săvârșit luni, 11 noiembrie, Taina Sfântului Maslu pentru aproximativ 60 de deținuți din cadrul Penitenciarului Bacău. Alături de deținuți a participat și personalul de securitate al unității de detenție.
„Pentru noi a fost o activitate pastoral-misionară reușită și am văzut pe chipurilor celor închiși că au trăit aceste slujbe. Am văzut imaginea vameșului: «Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!» Ascultând slujbele, se gândeau la trecutul lor, dar și spre un viitor mai bun”, a subliniat părintele Daniel Mașala, de la paraclisul unităţii de detenţie din Bacău.
La final, preoții au mers prin celulele de detenție, au discutat cu cei privați de libertate și le-au dăruit icoane și produse alimentare.