Maslu şi cateheză la Parohia Nou Român
Pentru credincioşii din localitatea sibiană Nou Român, duminica a treia din Postul Mare, închinată Sfintei Cruci, a fost o zi deosebită.
Astfel, la Biserica "Sf. Mare Mucenic Gheorghe" din parohia din Protopopiatul Avrig, s-a oficiat slujba Sf. Maslu de obşte. Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi format din părintele paroh Liviu Florin Ivănuşcă şi parohii de la parohiile vecine Cârţa şi Săsăuş, părintele Cezar Bulgariu, respectiv părintele Alexandru Copăcianu. Întâlnirea duhovnicească de la Parohia Nou Român face parte din seria de manifestări pastoral-religioase pe care preoţii de aici le organizează periodic, în special în posturile mari din timpul anului bisericesc. La slujba Sfântului Maslu au participat numeroşi credincioşi, care s-au rugat împreună cu soborul slujitor pentru sănătatea trupească şi iertarea păcatelor. Cateheză despre botez După oficierea Sfântului Maslu, credincioşii au avut posibilitatea să participe şi la o cateheză susţinută de părintele Cezar Bulgariu, de la Parohia Cârţa. "Întrucât anul 2011 a fost declarat la nivel naţional "Anul omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii", cu prilejul acestei întâlniri pastorale, în cadrul căreia am oficiat Sfântul Maslu, a fost ţinută credincioşilor prezenţi cateheza tematică referitoare la Taina Sfântului Botez. Părintele Cezar Bulgariu a subliniat importanţa acestei Sfinte Taine, "poartă de intrare în creştinism", şi motivele pentru care se administrează copiilor încă de la cea mai fragedă vârstă. Au fost rostite, de asemenea, numeroase îndemnuri şi sfaturi potrivite acestei perioade de post, când toţi creştinii ortodocşi se străduiesc să împlinească după putinţă poruncile dumnezeieşti", ne-a explicat parohul de la Nou Român, părintele Liviu Florin Ivănuşcă. (Ş.M.)