Master Class cu Mariana Nicolesco, la Brăila

Data: 04 August 2009

Cursurile de Măiestrie Artistică „Master Class“, oferite la Brăila de soprana Mariana Nicolesco s-au deschis duminică şi se vor desfăşura pe parcursul a şase zile, conform Agerpres. La ediţia din acest an a Cursurilor de Măiestrie Artistică, de la Teatrul „Maria Filloti“, locul unde în 1881 debuta Hariclea Darclée, s-au înscris 65 de tineri artişti, 58 din România, doi din Republica Moldova şi câte unul din Spania, Italia, China, Rusia şi Armenia. „Vom trăi până în 8 august zile minunate de comuniune prin muzică, aşa cum avem bucuria să facem an de an. Ne vom încerca forţele în confruntarea cu pagini dintre cele mai frumoase compuse vreodată, spre gloria vocii umane şi a artei sacre a cântului. Vom face în văzul tuturor progrese pe care le speram de mult şi de care ne îndoiam uneori că suntem capabili, declanşând aplauzele colegilor şi ale publicului“, a spus soprana Mariana Nicolesco. Concertul Master Class va conţine muzică de Mozart, Verdi şi Puccini şi alţi mari muzicieni precum Haendel şi pe Haydn. Joi va fi oferită publicului brăilean, în interpretarea unora dintre laureaţii Concursului „Darclée“, opera donizettiană „Parisina dâEste“, pe care Mariana Nicolesco a pregătit-o împreună cu tinerii artişti şi care a entuziasmat publicul şi critica la premiera absolută din 24 martie 2009, de la Opera Naţională din Bucureşti, şi la Salonul de Muzică al Castelului Peleş din Sinaia.