Masterat didactic cu fonduri europene
În toamnă va fi lansat un masterat didactic ce va putea fi urmat în mai multe universităţi din ţară în cadrul unui program derulat cu fonduri europene nerambursabile, potrivit ministrului educaţiei naţionale şi cercetării știinţifice, Adrian Curaj. „Avem în vedere ca în toamna aceasta să lansăm un master didactic în mai multe universităţi din România. Vom folosi fonduri europene pentru acest lucru şi pentru predictibilitate pentru că sper ca programul să fie pe şapte ani. Este vorba de a pregăti intrările în sistem, dar cu siguranţă trebuie să avem mare grijă de oamenii care sunt în sistem şi vă asigur că în proiectul acesta mare, resursele acestea vor fi major orientate şi spre cei care sunt în sistem şi pentru care doar puţin trebuie să adăugăm ca să fie stimulaţi şi să îşi arate performanţa”, a declarat Adrian Curaj, la postul tv Digi 24. Potrivit ministrului, între 5.000 şi 10.000 de profesori ar urma „să fie stimulaţi să inoveze în modul în care livrează curriculum”. Profesorii implicaţi în diverse proiecte vor fi plătiţi suplimentar din fonduri europene.