Masterclass în domeniul muzical, la Sibiu
La Universitatea „Alma Mater“ şi la Facultatea de Teologie „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu, precum şi la Liceul „Ioan Lupaş„ din Sălişte, a avut loc în perioada 21-28 octombrie cea de-a opta ediţie a proiectului de Masterclass privind cursurile teoretice internaţionale în domeniul instrumental şi o aplicaţie practică în domeniul dirijoral.
La cursurile de formare au fost prezenţi prestigioşi maeştri ai domeniului din Sibiu, dar şi profesori invitaţi din Canada, Japonia şi Statele Unite ale Americii, precum prof. dr. Ruxandra Oancea de la Universitatea MC Gill din Montréal, pr. prof. dr. Vasile Grăjdian şi pr. lect. dr. Sorin Dobre, de la Facultatea de Teologie din Sibiu, prof. Florin Soare, dirijorul Corului de Cameră „Caedonia“ din Sibiu, Maria Grăjdian, muzicolog la Universitatea din Nagasaki, Daniel Szasz, prim solist al Orchestrei simfonice din Alabama, conf. univ. dr Anca Sîrghie şi prof. dr. Anca Ilea.
Concert de încheiere
Cursurile s-au concretizat prin pregătirea celor peste 80 de tineri studenţi, profesori din învăţământul primar şi preşcolar, care înţeleg că activitatea lor în domeniul muzical are un rol formativ deosebit de important pentru viitoarele generaţii. Participanţii au avut posibilitatea să se împărtăşească din cunoştinţele şi vasta experienţă în domeniul muzical ale maeştrilor invitaţi, pentru ca, mai apoi, să se folosească de cele dobândite în diferite activităţi şcolare, de cercetare sau de coordonare dirijorală.
Evenimentul s-a încheiat cu susţinerea unui concert al cursanţilor în Foaierul de Marmură al Universităţii „Alma Mater“, dirijaţi de drd. Adrian Dobreanu de la Facultatea de Teologie din Sibiu, precum şi de alte cadre didactice din domeniu. (Ştefan Mărculeţ)