Măsuri care ar putea coborî prețul energiei sub 1,28 lei/kWh
Ministerul Energiei are în vedere cinci măsuri pe baza cărora preţul la energia electrică de circa 1,50 lei/ kWh în prezent să scadă cu cel puțin 25%, până la un nivel mai mic decât media europeană de 1,28 lei/kWh. Un orizont rezonabil de timp până la care efectele măsurilor se vor vedea în facturi este de 6 luni - un an, a explicat, marţi, ministrul energiei, Bogdan Ivan, într-o conferinţă de presă.
„Ţinta e ca preţul din România să fie cu măcar 1% sub media europeană. Că vom reuşi să ajungem cu 3% faţă de media UE, cu 10% ar fi ideal”, a spus Bogdan Ivan.
Potrivit ministrului, cele cinci măsuri vizează: operaţionalizarea mecanismului „Market Maker”, respectiv selectarea unui operator care să asigure lichiditatea în piaţa de energie, să stimuleze cererea şi oferta, facilitând tranzacţiile pe termen lung şi determinând o scădere constantă a preţului; extinderea mecanismului de garantare a tranzacţiilor de energie pe piaţa angro; introducerea tarifelor dinamice şi diferenţiate pe intervale de consum, care să recompenseze cu preţuri mici consumatorii care utilizează energia în perioadele în care este cea mai ieftină; scăderea preţurilor de achiziţie a energiei pentru propriul consum al operatorilor de distribuţie prin crearea unui mecanism unic de achiziţie - acest cost al distribuitorilor reprezintă aproape 25% din prețul pentru consumatori; integrarea programelor de eficienţă energetică sub o coordonare unică a Ministerului Energiei.
În paralel, vor continua negocierile la Bruxelles pentru prelungirea termenului de funcţionare a centralelor pe cărbune până în 2030, pas ce va tempera creşterile de preţ şi va da timp pentru dezvoltarea de proiecte noi de producţie. (C.Z.)