Măsuri care vor simplifica Politica Agricolă Comună
Ca răspuns la cererea fermierilor de a reduce povara administrativă a Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii Europene, Comisia Europeană va publica astăzi un pachet de propuneri legislative privind simplificarea PAC și un document care prezintă posibile inițiative pentru lanțul alimentar.
Una dintre măsuri a fost anunțată deja marți. Este vorba despre un regulament de delegare care va permite statelor membre mai multă flexibilitate atunci când aplică standardele pentru fermierii eligibili pentru subvenții europene, potrivit euractiv.ro. Regulamentul vizează cerința GAEC 1 (menținerea pajiștilor permanente) care impune suprafețe care trebuie conservate sau restaurate pe baza unui raport dintre pajiștile permanente și suprafața agricolă totală dintr-o zonă de referință. Francezii au fost printre primii care au sugerat că o astfel de obligație de a întreține sau reface pășunile este prea complexă.
În total, există nouă astfel de standarde (GAEC-uri) în PAC 2023-2027. Într-un document din 22 februarie, Comisia anunța că ia în considerare modificări la patru dintre acestea: GAEC 1 privind pajiștile permanente, GAEC 8 - terenurile lăsate în pârloagă, GAEC 7 - rotaţia culturilor şi GAEC 6 - acoperirea solului.
De asemenea, Comisia vizează mai multă flexibilitate pentru țările UE care doresc să-și modifice planurile naționale și scutirea fermelor mici (mai puțin de 10 ha) de la controalele conformității cu cerințele GAEC. Derogarea ar simplifica activitatea micilor fermieri, care reprezintă 65% din beneficiarii PAC, menţinând în acelaşi timp ambiţiile în materie de mediu, deoarece fermele mici acoperă doar 9,6% din suprafața care beneficiază de sprijin din partea PAC. (C. Z.)