Măsuri de protecţie civilă în Ungaria

Data: 12 Octombrie 2010

Folosirea măştilor şi a ochelarilor de protecţie a devenit obligatorie în regiunea devastată de inundaţia cu noroi roşu toxic din vestul Ungariei, au anunţat autorităţile, citate de AFP. "Conform ultimelor măsurători, gradul de pulberi din aer depăşeşte nivelul sanitar şi este obligatorie folosirea măştilor şi a ochelarilor de protecţie. Când se usucă, noroiul roşu poate fi inhalat şi poate irita mucoasele şi afecta astfel epiderma şi ochii", a anunţat Serviciul naţional de Sănătate (ÁNTSZ). La 4 octombrie, sute de metri cubi de noroi roşu toxic s-au deversat dintr-un rezervor fisurat al uzinei din Ajka, exploatată de grupul ungar MAL. A fost poluată o suprafaţă de 40 de kilometri pătraţi şi a fost distrus ecosistemul râurilor Torna şi Marcal. Noroiul a ajuns sub o formă diluată în Raba, afluentul direct al Dunării, apoi chiar în fluviu.