Măsuri de relaxare fiscală pentru relansarea economiei

Data: 19 Feb 2015

Ministrul finanţelor publice a prezentat proiectul de modificare a Codului fiscal, care prevede mai multe măsuri de relaxare fiscală, între care reducerea progresivă a TVA la 20% din ianuarie 2016 şi la 18% din 2018, reducerea TVA la 9% la carne, peşte, legume şi fructe, dar şi scăderea accizelor la carburanţi.

În cadrul şedinţei de guvern de miercuri, 18 ianuarie, au fost prezentate proiectele de modificare a Codului fiscal şi a Codului de procedură fiscală, acestea conţinând mai multe măsuri de relaxare fiscală ce ar urma să fie aplicate progresiv începând cu 1 ianuarie 2016. Astfel, cota standard de taxă pe valoare adăugată - TVA va scădea de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 şi la 18% începând cu 1 ianuarie 2018. Totodată, ministrul finanţelor publice, Darius Vâlcov, a anunţat că TVA-ul va scădea la începutul anului viitor la 9% pentru carne, legume, peşte şi fructe. „Preţurile produselor alimentare de bază vor scădea substanţial, cu 5-10%, din 2016, pe fondul reducerii TVA pentru carne, peşte, legume şi fructe. În acelaşi timp, va creşte puterea de cumpărare cu 4-5% în fiecare an“, a apreciat ministrul finanţelor publice, Darius Vâlcov, citat de Agerpres.

Noul Cod fiscal prevede diminuarea nivelului accizelor la motorină cu 20%, la benzina fără plumb, nivelul accizelor se va diminua cu aproximativ 19%, iar la benzina cu plumb, cu circa 18%.

În vederea stimulării creării de noi locuri de muncă şi pentru aşezarea echitabilă a sarcinii fiscale între microîntreprinderile cu şi fără salariaţi va fi introdus un sistem diferenţiat de cote de impozitare, între 1% pentru microîntreprinderile care au peste doi salariaţi, inclusiv, şi de 3% pentru microîntreprinderile care au un salariat. Însă microîntreprinderile fără salariaţi vor fi impozitate suplimentar, cu o sumă fixă trimestrială, stabilită şi actualizată.

De asemenea, proiectul de Cod fiscal prezentat miercuri în guvern prevede eliminarea impozitului pe dividende începând cu 1 ianuarie 2016, o astfel de măsură urmărind eliminarea dublei impuneri economice, la nivelul companiei şi acţionarilor. Proiectul mai prevede ca impozitul pe construcţiile speciale, aşa-zisa taxă pe stâlp, să fie eliminat începând cu data de 1 ianuarie 2016.

Contribuţiile de asigurări sociale (CAS) vor scădea de la 15,8% la 13,5% pentru angajat şi de la 10,5% la 7,5% pentru angajator, însă CAS-ul şi asigurările sociale de sănătate vor fi plătite şi pentru veniturile pe care le obţin salariaţii din desfăşurarea activităţilor independente.

Clădirile vor fi impozitate la fel, indiferent de natura juridică a contribuabilului, persoană fizică sau juridică, în cazul mijloacelor de transport, „s-a introdus posibilitatea de scutire sau reducere a impozitului pe mijloacele de transport agricole folosite exclusiv în domeniul agricol“, a mai anunţat Darius Vâlcov. De asemenea, actul normativ va permite primăriilor să majoreze cu până la 500% impozitul pe clădirile şi terenurile neîngrijite, dar şi impozitele şi taxele locale cu până la 50%, faţă de 20%, cât le este permis în prezent.

Autorităţile române nu au cerut acordul Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru măsurile de relaxare fiscală prevăzute în proiectul Codului fiscal, potrivit ministrului de finanţe, care a spus că cel mai probabil nu va fi semnat un nou acord după expirarea acestuia, în septembrie 2015. Proiectul noului Cod fiscal şi de procedură fiscală nu reprezintă forma finală, a apreciat primul-ministru Victor Ponta, documentul fiind discutat cu mediul de afaceri, societatea civilă şi contribuabilii şi urmează să fie adoptat, cel mai probabil, la jumătatea acestui an. (Oana Nistor)