Măsuri pentru a sta departe de caniculă
Pentru a vă proteja de caniculă în interiorul apartamentului în care locuiţi, recurgeţi la câteva metode simple: puneţi hârtie albă sau staniol pe geamuri, aerisiţi doar noaptea încăperile în care locuiţi şi faceţi cât mai des băi răcoroase generale
Dacă împotriva frigului, pe lângă mecanismele proprii de luptă ale organismului, omul poate lua măsuri simple şi eficiente de încălzire, stând lângă o sobă mai caldă, cu o haină mai groasă, împotriva încălzirii excesive a corpului uman posibilităţile de răcorire sunt mai complexe şi cu randament mai slab. Creşterea temperaturii mediului peste 21-23 grade Celsius este resimţită ca incomodă, iar dacă atmosfera este şi umedă, senzaţia de zăpuşeală este cu totul dezagreabilă. Organismul face, în aceste condiţii, un efort uriaş de a-şi pierde căldura, iar posibilitatea omului de a-şi crea un microclimat de viaţă şi muncă la temperatura de 18-20 de grade Celsius este dificilă. În zilele acestea caniculare, orăşenii dorm în balcon, ţin toate geamurile şi uşile deschise sau poartă îmbrăcăminte sumară. Din păcate, prima consecinţă a acestor măsuri constă în riscul de a face infecţii pulmonare, infecţii la nivelul gâtului sau, în timp, reumatism. Pentru a menţine o temperatură confortabilă cât mai mult timp în casă, în primul rând, construcţia trebuie să fie realizată din materiale corespunzătoare şi apoi aerul cald de afară să nu invadeze spaţiul răcoros. Măsuri minime anticaniculă În condiţiile unor zile caniculare, mai ales în apartamentele de bloc, se îndepărtează lucrurile greu sau urât mirositoare, adică flori, haine murdare, găleata de gunoi, parfumuri, detergenţi, chimicale. Peste zi este indicat să nu gătiţi, ci doar seara, după ce se răcoreşte vremea. Apartamentul se izolează pe cât posibil de razele calorice. Acest lucru se poate realiza stropind cu var terasa, geamurile de la verande, lipind staniol sau hârtie albă pe exteriorul geamurilor, pentru a nu lăsa soarele să pătrundă în casă. Aerisirea camerelor din apartament se face numai în timpul nopţii, când temperaturile au mai scăzut. Înăuntru se pot întinde cearşafuri şi prosoape umede şi stoarse, care, prin evaporare, au puterea de a absorbi căldura. Nu este prudent şi nici indicat să dormiţi pe jos, pentru că, pielea, fiind transpirată, curenţii mici de aer sau răceala pardoselilor dau frecvente infecţii, ca de altfel după folosirea alimentelor şi lichidelor reci. Seara, la culcare, folosiţi o pijama sau o cămaşă subţire, care să poată absorbi transpiraţia. În acest fel, veţi avea un somn mai sănătos şi mai odihnitor. De asemenea, este indicat să faceţi băi răcoroase generale în cadă. Totul este să pregătiţi apa de când o puneţi în cadă, la temperatură uşor mai rece decât o simţiţi. Nu uitaţi să consumaţi măcar doi litri de lichide la temperatura camerei şi să evitaţi expunerea la soare între orele 13:00-17:00, când ultravioletele sunt foarte puternice.