Măsuri pentru eliminarea becurilor cu filament de pe piaţă

Data: 23 Martie 2009

▲ Comisia Europeană a adoptat două măsuri menite să crească eficienţa energetică a becurilor folosite în locuinţe şi birouri, dar şi a celor folosite pentru străzi sau în industrie ▲ Cele două măsuri adoptate ar putea reduce factura de energie a europenilor cu 11 miliarde de euro anual ▲

Măsurile vor elimina treptat toate becurile electrice incandescente şi cele ineficiente cu halogen până în 2012. În acelaşi timp, gospodăriile vor putea alege între becurile compacte fluorescente (CFL), care utilizează cu până la 75% mai puţină energie decât becurile tradiţionale, sau cele cu halogeni eficienţi, care economisesc energie între 25% şi 50%. Potrivit Comisiei, cele două măsuri adoptate prin Directiva Ecologică vor reduce factura de energie a europenilor cu 11 miliarde de euro anual, economisind, totodată, echivalentul consumului energetic al Belgiei, până în 2020. La acestea se adaugă o reducere a CO2 cu 32 de milioane de tone. Au existat obiecţii privind faptul că becurile energofage ar putea avea efecte secundare asupra persoanelor suferinde de unele boli precum epilepsie, lupus, migrene şi autism. Conţinutul de mercur al unor becuri cu halogen a fost şi el criticat pentru înlocuirea unei probleme de mediu cu o alta. Comisia susţine totuşi că un comitet ştiinţific a examinat îndeaproape toate aspectele medicale şi confirmă că noile tipuri de becuri nu afectează sănătatea. Purtătorul de cuvânt al Comisiei pentru energie, Ferran Tarrandellas Espuny, a precizat că eventualele îngrijorări referitoare la mercur sunt nefondate, întrucât nivelul de mercur din becuri este „acceptabil, conform legislaţiei europene“. Pe de altă parte, organizaţiile neguvernamentale au salutat interzicerea becurilor energofage, considerându-le un pas mult-aşteptat spre îmbunătăţirea eficienţei energetice în Europa.