Măsuri pentru o mai bună dezvoltare rurală

Un articol de: Mariana Bahcevan - 22 Iulie 2017

Guvernul a aprobat un memorandum cu modificările legislative şi procedurale propuse de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru implementarea în cele mai bune condiţii a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Propunerile au fost făcute pornind de la o serie de dificultăţi constatate din experienţa de până acum în derularea programului şi care ţin de activitatea unor autorităţi ale statului de care depinde bunul mers al proiectelor finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, potrivit unui comunicat al Guvernului, citat de Agerpres. Printre propuneri se află şi comunicarea rezultatului evaluării ofertelor de proiecte din cadrul achizițiilor publice într-o singură etapă - cea finală, cu posibilitatea de contestare doar în cadrul acestei etape, precum şi scurtarea termenelor de avizare prin prioritizarea licitaţiilor din fonduri europene. O altă propunere este înfiinţarea în cadrul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP) a unui compartiment pentru analiză ex-ante a documentaţiei aferente achiziţiilor publice a căror sursă de finanţare este asigurată din fonduri europene şi eliminarea participării obligatorii a observatorilor ANAP la fiecare întâlnire a comisiilor de evaluare.