Măsuri sporite de protecţie a animalelor

Data: 27 August 2020

Un proiect al cărui scop este protejarea animalelor aflate în pericol a fost lansat în dezbatere publică de ministrul afacerilor interne, Marcel Vela. Poliţiştii vor putea emite un ordin de plasare într-un adăpost a animalului agresat, rănit sau maltratat. De asemenea, în cazul în care un animal se află în pericol pe o proprietate privată, poliţiştii vor putea interveni fără acordul proprietarului. 

Proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru întărirea măsurilor de protecţie a animalelor a fost lansat în dezbatere publică de ministrul afacerilor interne, Marcel Vela. Documentul poate fi consultat pe site-ul MAI şi, potrivit ministrului, poliţiştii vor putea să emită ordin de plasare a animalului agresat, rănit sau maltratat într-un adăpost. „Actul normativ eficientizează implicarea poliţiştilor şi autorităţilor locale în gestionarea situaţiilor de pericol pentru animale”, a declarat Marcel Vela, citat de Agerpres. 

Totodată, Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti vor fi obligate să asigure, „cu caracter continuu şi permanent”, servicii publice de adăpostire a animalelor, fie prin organizarea unor adăposturi proprii, fie prin încheierea unor contracte cu grădini zoologice, cu iubitori de animale sau cu alte entităţi. 

Mai mult, arată Marcel Vela, animalele vor putea fi date în custodie temporară unor organizaţii neguvernamentale care fac dovada îndeplinirii condiţiilor de adăpostire şi îngrijire a acestora pentru a putea fi oferite spre adop­ţie, iar ordinul de plasare la adăpost a animalului poate fi contestat de către deţinător în condiţiile legii contenciosului administrativ.

„Potrivit proiectului, se instituie dreptul poliţiştilor de a pătrunde în domeniul, în domiciliul sau reşedinţa oricărei persoane fizice fără acordul acesteia, precum şi în sediul oricărei persoane juridice fără acordul reprezentantului legal al acesteia, dacă informaţiile aflate la dispoziţia poliţiştilor indică faptul că în acele spaţii se află un animal în situaţie de pericol. Acţiunile poliţiştilor pot fi fotografiate sau înregistrate fără consimţământul persoanelor care deţin animalul”, a afirmat ministrul.

Legislaţia privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române va fi şi ea modificată, „stabilindu-se un mecanism pentru încadrarea funcţiilor de poliţist din structura poliţiei cu personal specializat în medicină veterinară din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare sau din sursă externă”.

Autorităţile vor desfăşura pentru o perioadă de 180 de zile activităţi de informare a populaţiei cu privire la modificările aduse legislaţiei.

(Oana Nistor)