Matei 12, 9-13 (Vindecarea unui om în zi de sâmbătă)

„În vremea aceea a venit Iisus în sinagoga iudeilor. Și iată era acolo un om având mâna uscată. Și L-au întrebat, zicând: Se ­cuvine, oare, a vindeca în zi de sâmbătă? Ca să-L învinuiască. Iar El le-a zis: Cine va fi între voi omul care va avea o oaie și, de va cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca și o va scoate? Dar cu cât se deose­bește omul de oaie! De aceea se cade a face bine sâmbăta. Atunci i-a zis omului: Întinde mâna ta. El a întins-o și s-a făcut sănătoasă ca și cealaltă.”

Săvârșirea binelui ne conduce spre binele desăvârșit

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre libertatea minții, 18, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 344

„Se cuvine, în primul rând, ca acela care își închină viața lui Hristos să se angajeze, cu sau împotriva voinței sale, fie că vrea sau nu inima sa, la săvârșirea binelui. Pentru că, zice Domnul, Care nu minte: Împărăția cerurilor se ia cu asalt, iar cei care se silesc pun mâna pe ea (Matei 11, 12). Deci, se cuvine ca un astfel de om să se străduiască să intre, după cum s-a spus, pe poarta cea strâmtă și să se angajeze la săvârșirea virtuții chiar împotriva voii lui. Astfel, cel ce n-are iubire, să (practice) iubirea, cel lipsit de blândețe, (să arate) blândețe, (cel semeț) să se obișnuiască (a suporta) disprețul, iar cel ce n-are înclinare spre rugăciune, să stăruiască în rugăciune. (De bună seamă că) Dumnezeu văzându-l pe un astfel de om, ducând o astfel de luptă, angajat la săvârșirea binelui, chiar atunci când inima i se împotrivește, îi va face parte de rugăciunea cea adevărată, de cuget milostiv, de răbdare, de mărinimie și, într-un cuvânt, îl va dărui cu toate roadele Duhului. Dacă cineva este lipsit de celelalte virtuți, dar se silește spre rugăciune, el primește ca dar al rugăciunii întărirea în credința în Hristos, bucuria și liniștea Duhului Sfânt și (înclinare) către blândețe, către smerenie și către alte virtuți; El, însă, rămâne lipsit de celelalte bunuri, după cum s-a spus, pentru că nu se silește să le dobândească, (sau poate) nici nu le cere de la Hristos. Deci, pentru ca să le primească, se cuvine să ceară de la Dumnezeu, chiar și împotriva voii sale. Să ia aminte, însă, să evite cuvintele nepotrivite, să nu se supere, nici să uzeze de țipete. Pentru că zice (Apostolul): Orice amărăciune și mânie și supărare să fie îndepărtate de la voi (Efeseni 4, 31). Să nu vorbească de rău pe cineva, nici să nu judece (pe cineva), nici să nu se mândrească, pentru că văzându-le astfel Domnul, precum s-a zis, angajat cu forța (în săvârșirea binelui), să-i dea puterea să săvârșească ușor și fără trudă acele lucruri pe care mai înainte nu le putea săvârși nici cu forța, pentru că răutatea locuia în el. Atunci va fi pentru el ca (a doua) natură împlinirea tuturor virtuților. Pentru că Domnul venind și locuind în el, după cum a promis, sau invers, acesta locuind în Domnul, va împlini poruncile cu multă ușurință.”

(pr. Narcis Stupcanu)