Matei 13, 3-9
„Zis-a Domnul pilda aceasta: Iată, a ieșit semănătorul să semene. Și, pe când semăna, unele semințe au căzut lângă drum și au venit păsările și le-au mâncat. Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult, și îndată au răsărit, că n-aveau pământ adânc; iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arșiță și, neavând rădăcină, s-au uscat. Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut și le-au înăbușit. Altele au căzut pe pământ bun și au dat rod: una o sută, alta șaizeci, alta treizeci. Cine are urechi de auzit să audă.”
Cum ne răpește potrivnicul posibilitatea de a da roade
Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Prima convorbire cu părintele Serenus, Cap. XV, 1-4, Cap. XVI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 422-423
„Serenus: Fără îndoială că duhurile necurate pot cunoaște felul gândurilor noastre, dar după arătări din afară, adică după înclinările, cuvintele și preocupările spre care au văzut că suntem mai înclinați. Însă, la acelea care încă n-au ieșit din cele lăuntrice ale sufletului, ele în nici un caz nu pot să ajungă. Chiar gândurile pe care ni le strecoară, ele află dacă au fost primite și cum au fost primite nu prin natura sufletului însuși, adică prin acea mișcare lăuntrică ascunsă, în măduva lui, ca să zic așa, ci din mișcările și indiciile omului din afară. De exemplu, când au insuflat cuiva lăcomia la mâncare, dacă l-au văzut pe monah că ridică neliniștit ochii la fereastră sau la soare, sau că întreabă cu insistență cât este ora, atunci ele știu că în acela a fost semănată pofta stomacului. Dacă, sădind sămânța desfrânării, își dau seama că monahul a primit fără împotrivire săgeata poftei și dacă l-au văzut sub stăpânirea trupului, fără să lupte cum ar fi trebuit împotriva ispitelor, atunci duhurile necurate înțeleg că săgeata lor s-a înfipt drept în inima lui. Și ațâțările la tristețe, supărare, furie, pe care le-au administrat, ele le cunosc după gesturile sau mișcările exterioare ale corpului dacă s-au așezat în inimă, când l-au văzut că freamătă în tăcere, sau că suspină cu indignare, sau că s-a îngălbenit, ori s-a roșit la față, și în felul acesta ele află cu ușurință cărui viciu s-a dedicat cineva. Ele ne cunosc cu siguranță pe fiecare dintre noi dacă ne-a plăcut ceva din momelile lor, după gesturi şi după mișcarea corpului, care dovedesc acceptarea ispitei trimise de ele. Nu este de mirare că puterile văzduhului au astfel de cunoștințe când vedem că foarte adesea bărbații cu simțul observației mai dezvoltat cunosc starea omului lăuntric după chipul și manifestările celui din afară. Cu atât mai mult pot observa acestea ele care, duhuri prin natura lor, fără îndoială că sunt mai pricepute și mai pătrunzătoare decât oamenii.”
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XXVI, 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 207
„Ispititorul ispitește fără să știe dacă (omul) i se va supune sau nu; până când?, până ce sufletul îi va da roabă voința sa. (...) Satan pune stăpânire peste (câteva din gânduri și intenții), dar nu le supune pe toate.”