Matei 13, 31–36

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor este asemenea grăuntelui de muștar, pe care, luându-l, omul l-a semănat în țarina sa, și care este mai mic decât toate semințele, dar când a crescut, este mai mare decât toate legumele și se face pom, încât vin păsările cerului și se sălășluiesc în ramurile lui. Altă pildă le-a spus lor: Asemenea este Împărăția cerurilor aluatului pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată. Toate acestea le-a vorbit Iisus mulțimilor în pilde, iar fără pildă nu le grăia nimic, ca să se împlin­ească ce s-a spus prin prorocul, care zice: «Deschide-voi în pilde gura Mea, spune-voi cele ascunse de la întemeierea lumii». După aceea, lăsând mulțimile, Iisus a intrat în casă.”

Cum ajungem în Împărăția cerurilor

Origen, Omilii la Cartea Ieșirii, Omilia I, Cap. I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 6, p. 54

„Cuvântul Sfintei Scripturi este asemenea seminței, al cărei rost este să se înmulțească și să se răspândească, după varietatea ei, odată ce-i aruncată în pământ și dă în spic.

Rodul pe care-l obține un plugar încercat și beneficiar al unui ogor darnic este mult mai îm­belșugat. Așa se face că, mul­țumită unei culturi grijulii, o sămânță măruntă este ca un grăunte de muștar pe care l-a luat omul și l-a semănat în țarina sa și care este mai mic decât toate semințele, dar când a crescut, este mai mare decât plantele și se face pom, încât vin păsările cerului și se sălășluiesc în ramurile lui.

Asemenea este și cuvântul care ni se citește din Cartea Sfântă. La început, el pare sărăcăcios și mic, dar îndată ce găsește un grădinar încercat și sârguitor, care-l cultivă și-l tratează duhovnicește, ia și el statura unui pom și-și desfășoară ramurile și crengile.

Pot veni cercetătorii și cărturarii acestei lumi, ca păsările cerului, cu aripile lor slobode, adică, cu strălucirea răsunătoare a vorbelor, cu speculații înalte și complicate; făcându-se robii raționa­mentelor lor, dacă ar râvni să sălășluiască în acest domeniu, care nu este material de vorbărie, ci principiu de viață.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia I, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 15

„Ar fi trebuit să n-avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viață atât de curată încât harul Duhului să fi ținut locul Scripturii în sufletele noastre. Și după cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot așa ar fi trebuit ca și inimile noastre să fi fost scrise cu Duhul cel Sfânt. Dar pentru că am îndepărtat harul acesta, haide să pornim pe o nouă cale, ca să-l dobândim iarăși. Prima cale era negreșit mai bună; și Dumnezeu a arătat aceasta și prin spusele Sale, și prin faptele Sale. Dumnezeu n-a vorbit prin scrieri cu Noe, cu Avraam și cu urmașii lui, cu Iov și cu Moise, ci a vorbit cu ei față către față, pentru că a găsit curat sufletul lor. Când însă întregul popor a căzut în păcate grele, atunci da, a fost nevoie de scrieri, de table, de însemnarea în scris a tuturor faptelor și cuvintelor lui Dumnezeu.”