Matei 15, 29-31
„În vremea aceea a venit Iisus lângă Marea Galileei și, suindu-Se în munte, a șezut acolo. Și mulțimi multe au venit la El, având cu ei șchiopi, orbi, muți, ciungi și mulți alții și i-au pus la picioarele Lui, iar El i-a vindecat, încât mulțimea se minuna văzând pe muți vorbind, pe ciungi sănătoși, pe șchiopi umblând și pe orbi văzând, și slăveau pe Dumnezeul lui Israel.”
De ce ne îmbolnăvim?
Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mari, Cap. II, Î. 55, R. IV-V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, pp. 299-300
„Există însă pericolul de a cădea în concepția rătăcită că pentru orice boală este nevoie de ajutoarele medicinei. Căci nu toate bolile ne vin de la natură sau de la o dietă greşită, sau din alte cauze corporale, pentru care vedem că medicina este câteodată de folos, fiindcă adesea bolile sunt pedepse pentru păcatele noastre, venite (asupra noastră) pentru întoarcere. Căci Scriptura spune: Pe cine iubeşte Domnul, pe acela îl ceartă (Pilde 3, 12) şi: Pentru aceasta mulți sunt slabi şi bolnavi între voi şi mulți mor; căci dacă ne-am judeca pe noi înşine, (atunci) n-am mai fi judecați. Fiind însă judecați de Domnul, suntem pedepsiți, ca să nu fim osândiți împreună cu lumea (I Corinteni 11, 30-32). Aşadar, cei de felul acesta, când vor cunoaşte greşelile lor, fiind liniştiți şi uitând de ajutoarele medicale, trebuie să îndure cele trimise asupra lor (...) şi să dea dovadă de îndreptare, prin aceea că fac roade vrednice de căință, şi să-şi aducă aminte de Domnul, care spune: Iată că te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ți fie ceva mai rău (Ioan 5, 14). Dar bolile mai provin câteodată şi la cererea celui rău, când Stăpânul Cel iubitor de oameni pune la luptă ca un împotrivitor al acestuia pe un mare luptător şi dărâmă trufia lui prin răbdarea la cea mai înaltă treaptă a servilor Săi, ceea ce ştim că s-a întâmplat în cazul lui Iov (Iov 2, 6). Sau ca exemplu pentru cei nerăbdători se aduc, de către Dumnezeu, (unii) care pot să suporte până la moarte, ca în cazul lui Lazăr care, acoperit de astfel de bube, aşa cum se arată în Scriptură, niciodată n-a cerut ceva de la cel bogat şi nici nu s-a arătat nemulțumit din cauza stării lui. (...) Dar mai aflăm şi altă cauză pentru care se întâmplă bolile la sfinți, ca în cazul Apostolului. Căci, ca să nu se pară că trece peste limitele naturii omeneşti şi ca să nu creadă cineva că el ar fi înzestrat de la natură cu ceva în plus (lucru pe care l-au făcut unii licaonieni, care i-au adus cununi şi lauri) (Fapte 14, 13), era bolnav necontenit, ca să arate că natura lui era cu adevărat omenească.”
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovniceşti, omilia XLVIII, 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 277
„De ai crede că rănile cele veşnice şi nevindecabile ale sufletului nemuritor şi bolile sale cauzate de viciu sunt vindecate de Hristos, tu ai crede că El poate să vindece şi relele şi bolile trecătoare ale trupului, şi numai către El ai alerga.”
(Pr. Narcis Stupcanu)