Matei 15, 32–39

„În vremea aceea Iisus, chemând la Sine pe ucenicii Săi, le-a zis: Milă Îmi este de mulțime, că, iată, sunt trei zile de când așteaptă lângă Mine și n-au ce să mănânce; și nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca să nu se istovească pe cale. Și ucenicii I-au zis: De unde să avem noi, în pustie, atâtea pâini încât să se sature  atâta  mulțime? Și Iisus i-a întrebat: Câte pâini aveți? Ei au răspuns: Șapte și puțini peștișori. Și, poruncind mulțimii să șadă pe pământ, a luat cele șapte pâini și peștii și, mulțumind, a frânt și a dat ucenicilor, iar ucenicii, mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au luat șapte coșuri pline cu rămășițe de fărâmituri. Iar cei ce mâncaseră erau ca la patru mii de bărbați, afară de femei și de copii. După aceea a dat drumul mulțimilor, S-a suit în corabie și S-a dus în ținutul Magdala.”

Pâinea noastră cea de toate zilele

Sfântul Ciprian, Despre rugăciunea domnească, XVII- XVIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, p. 474-475

„(...) Cerem şi zicem: Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Aceste cuvinte pot fi înțelese şi spiritual, dar şi simplu, fiindcă ambele sensuri prin înțelepciunea divină sunt de folos mântuirii. Hristos este pâinea vieții (Ioan 6, 35) şi această pâine nu este a tuturor, ci a noastră. Cum zicem Tatăl nostru, fiindcă este tatăl celor ce-L înțeleg şi cred în El, tot aşa zicem „pâinea noastră”, fiindcă Hristos este pâinea noastră, a celor ce avem părtăşie cu corpul Lui. Cerem, însă, ca această pâine să ne fie dată zilnic, ca nu cumva noi, care suntem cu Hristos şi primim zilnic ca hrană a mântuirii (Sirah 1, 22) Euharistia Lui, săvârşind cumva vreo greşeală mai gravă în timp ce suntem opriți de a ne împărtăşi din pâinea cerească şi să fim astfel separați de corpul lui Hristos, după cum El Însuşi predică şi zice: Eu sunt pâinea vieții, care am coborât din cer; dacă va mânca cineva din pâinea aceasta, va trăi în veci. Dar pâinea pe care o voi da este trupul Meu, pentru viața lumii. Când zice, aşadar, că trăieşte în veci cel ce a mâncat din pâinea Lui, după cum e de la sine înțeles că trăiesc cei ce se ating de corpul Lui şi primesc Euharistia având dreptul de a se împărtăşi, tot aşa, dimpotrivă, trebuie să ne temem şi să ne rugăm ca nu cumva cel oprit de la împărtăşanie şi despărțit astfel de trupul lui Hristos să rămână departe de mântuire (...). De aceea cerem să ni se dea zilnic pâinea noastră, ceea ce înseamnă Hristos, pentru ca rămânând şi trăind în Hristos să nu ne îndepărtăm de sfințenie şi de corpul Lui. Dar se poate înțelege şi că, îndată ce am renunțat la ale lumii, depărtându-ne de bogățiile ei, cu încredere în grația divină, să cerem numai hrană necesară traiului, fiindcă ne învață Domnul şi zice: Cel ce nu renunță la toate ale lui nu poate fi discipolul Meu. (...) Nu cugetați la ziua de mâine, căci ziua de mâine va cugeta ea însăşi la ale ei; îi ajunge zilei răutatea ei (Matei 6, 34).”

(Pr. Narcis Stupcanu)