Matei 16, 1-6 (Fariseii cer semn)
„În vremea aceea, apropiindu-se de Iisus fariseii și saducheii și ispitindu-L, I-au cerut să le arate semn din cer. Iar El, răspunzând, le-a zis: Când se face seară, ziceți: Mâine va fi timp frumos, pentru că e cerul roșu. Dar dimineața ziceți: Astăzi va fi furtună, pentru că cerul este roșu posomorât. Fățarnicilor, fața cerului știți s-o judecați, dar semnele vremilor nu puteți! Neam viclean și preadesfrânat cere semn, și semn nu se va da lui, decât numai semnul lui Iona. Și, lăsându-i, a plecat. Atunci, venind ucenicii pe celălalt țărm, au uitat să ia pâini. Iar Iisus le-a zis: Luați aminte și feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor.”
Să ne ferim de aluatul păcatului
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XXIV, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 198
„Călcând Adam porunca, a primit întru sine aluatul patimilor celor rele şi, prin participare, cei născuți dintr-însul - tot neamul lui Adam - s-au făcut părtaşi la acel aluat. În cele din urmă, patimile cele rele au crescut şi au sporit între oameni atât de mult, încât aceştia au ajuns la desfrâu, orgii, idolatrie, ucideri şi alte necuviințe, până ce lumea (întreagă) s-a dospit în răutate.”
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovniceşti, omilia XI, 10-12, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 139-140
„Dar când auzi că în vremea aceea Domnul a izbăvit sufletele din iad şi din întuneric şi coborând la iad a făcut un lucru minunat, să nu socoți că aceste lucruri sunt departe de sufletul tău.
(Într-adevăr), primind omul (sfaturile) celui viclean, moartea are în stăpânire sufletele (urmaşilor) lui Adam şi ține închise gândurile sufletului. De aceea, când auzi (vorbindu-se) despre morminte, să nu te gândeşti numai la cele ce se văd, pentru că inima ta este o groapă şi un mormânt. Pentru că atunci când începătorul răutății şi îngerii lui se cuibăresc în el, fac drumuri şi cărări pe care puterile lui satan (intră) şi se plimbă în mintea şi în cugetele tale, (care atunci) nu este (sufletul tău), un iad, o groapă şi un mormânt, iar tu nu eşti mort pentru Dumnezeu? Acolo, în suflet, a ascuns satan argintul cel fără de preț; acolo a semănat semințele amărăciunii, pe acesta l-a dospit cu aluatul cel vechi şi l-a făcut izvor de apă murdară.
(Împărtăşindu-ne, deci, cu trupul lui Hristos), Domnul intră în sufletele celor care Îl caută, intră în adâncul iadului inimii şi acolo porunceşte inimii zicând: Scoate afară sufletele cele închise. El sfarmă pietrele cele grele, care zac deasupra sufletului, deschide mormintele şi eliberează din temnița cea întunecoasă sufletul, care este mort cu adevărat. (Să presupunem) că un om este legat cu lanțuri de mâini şi de picioare şi vine cineva care îi dezleagă lanțurile şi-l lasă liber să meargă unde voieşte; la fel (dezleagă) Domnul şi sufletul cel legat cu lanțurile morții, îi eliberează mintea şi-i dă drumul să se odihnească în aerul cel dumnezeiesc.”
(Pr. Narcis Stupcanu)