Matei 16, 13–19
„În vremea aceea, venind Iisus în părțile Cezareei lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: Unii spun că ești Ioan Botezătorul, alții, Ilie, alții, Ieremia sau unul dintre proroci. Atunci Iisus le-a zis: Dar voi cine ziceți că sunt Eu? Răspunzând, Simon-Petru a zis: Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit ești, Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri. Și Eu îți zic ție că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Și îți voi da cheile Împărăției cerurilor; și orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri.”
Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Sfântul Chiril al Alexandriei, Despre Sfânta Treime, cuv. IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 40, pp. 142-143.
„(...) A fericit cuvântul dumnezeiesc pe Petru, verhovnicul Apostolilor. Căci (...) Petru, părăsind părerile copilărești și necuvenite ale mulțimilor, a declarat cu mare înțelepciune și știință, zicând: «Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu». De aceea a primit cu mult înainte răsplata arătată înțelegerii lui. Căci Hristos i-a spus: «Fericit ești, Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge i-au descoperit ție, ci Tatăl Meu cel din ceruri. Și Eu îți voi spune ție că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui pe ea» (Matei 16, 17-18). Ceea ce numește «piatră», printr-o asemănare de nume, socotesc că nu e nimic altceva decât credința neclătinată și foarte puternică a ucenicului pe care s-a rezemat și fixat, cu neputință de-a cădea, Biserica lui Hristos, rămânând nedărâmată de porțile iadului. Iar credința lui Petru se adresează Fiului, nu printr-o improvizare nereflectată și răsărită din gânduri omenești, ci dintr-o tainică inspirație de sus Dumnezeu Tatăl arătându-L clar pe Fiul Său și sădind siguranța referitoare la El în sufletele celor credincioși. Căci n-a mințit Hristos spunând: «Trup și sânge nu ți-a descoperit ție, ci Tatăl Meu cel din ceruri».”
Origen, Despre rugăciune, XXXI, 5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 7, pp. 286-287
„Despre puterea Domnului, lucrătoare prin Biserică, Pavel spune: adunându-vă voi și duhul meu, cu puterea Domnului Hristos, ceea ce înseamnă că puterea Domnului nu este numai la efeseni, ci și la corinteni. Și dacă, pe când era încă îmbrăcat în trup, Pavel credea că poate să lucreze cu duhul și în Corint, atunci nu trebuie pierdută nădejdea că și cei fericiți, după ce au ieșit din trupurile lor, se grăbesc, cu duhul, la adunările Bisericii, mai degrabă decât unul care este încă în trup. De aceea nu trebuie să se atribuie prea puțină însemnătate rugăciunilor din aceste biserici, fiindcă ele cuprind ceva excepțional pentru cel care vine acolo în mod cuviincios.”