Matei 17, 1-9
„În vremea aceea a luat Iisus cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Și S-a schimbat la față înaintea lor și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și, iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu Dânsul. Și, răspunzând, Petru i-a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, vom face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una, și lui Ilie una. Dar, pe când el vorbea, un nor luminos i-a umbrit și, iată, glas din nor zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; de Acesta să ascultați! Și auzind, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au spăimântat foarte tare. Dar Iisus S-a apropiat de ei și, atingându-i, le-a zis: Sculați-vă și nu vă temeți! Și, ridicându-și ochii lor, nu au văzut pe nimeni decât numai pe Iisus singur. Și pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneți ceea ce ați văzut, până când Fiul Omului va învia din morți.”
Cum este Dumnezeu
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 79b, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, pp. 205-206
„Dumnezeu este infinit, ceea ce înseamnă că nu are margine. Căci marginea e proprie celui ce se diferențiază prin patru margini: prin centru, linie, suprafață şi soliditate, ba încă şi prin trei dimensiuni: lungime, lățime şi adâncime, care şi ele se diferențiază prin şase margini, fiecare adică fiind circumscrisă de două, de pildă lungimea prin cea de sus şi cea de jos, lățimea prin cea de-a dreapta şi cea de-a stânga, adâncimea prin marginea dinainte şi dindărăt. Şi iarăşi, aceleaşi noțiuni comune prezintă pe Dumnezeu indefinit, adică neprimitor de o dezvoltare ce trece prin stări proprii noi entitatea şi neavând nici poziția în spațiu, nici început sau sfârșit în timp. Apoi îl socotesc fără figură, ca unul ce nu e un chip exterior, nu e nici în patru unghiuri, nu stă nici drept, nu e nici povârnit în jos. În sfârşit, e nepipăit şi nevăzut, ca unul ce nu cade sub simțuri (căci acestea sunt proprii trupurilor). Aşa fiind, în urma celor arătate e absurd să se considere că Dumnezeu e trup şi e silit să Se împartă în părți, din care Se compune iarăşi ca trup. Căci Dumnezeu e cu totul fără părți, pentru că e cu desăvârşire fără cantitate; şi e cu desăvârşire fără cantitate, pentru că e cu desăvârşire fără calitate; şi e cu desăvârşire fără calitate, pentru că e cu totul simplu; şi e cu totul simplu, pentru că e cu totul nesupus distanțelor; şi e cu totul nesupus distanțelor, pentru că e cu totul infinit; şi e cu totul infinit, pentru că e cu totul nemişcat (căci nu se mişcă niciodată Cel ce nu are unde să Se mişte); şi e cu totul nemişcat, pentru că e cu desăvârşire fără de început (căci nu are ceva înainte de El şi mai mare, nici ceva împreună cu El şi egal, nici ceva după El şi care ar putea să fie pe măsura Lui şi să-L încapă); şi e cu totul fără de început, pentru că e cu totul nefăcut...”
(Pr. Narcis Stupcanu)