Matei 17, 10-18

„În vremea aceea ucenicii L-au întrebat pe Iisus, zicând: Pentru ce, dar, zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? Iar El, răspunzând, a zis: Într-adevăr, mai întâi va veni Ilie și va așeza la loc toate. Eu însă vă spun vouă că Ilie a și venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit; așa și Fiul Omului va pătimi de la ei. Atunci au înțeles ucenicii că Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezătorul. Și, mergând ei spre mulțime, s-a apropiat de El un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceți-l aici la Mine! Atunci Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela.”

De ce S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 2, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (1990), vol. 81, p. 31

„(...) Dumnezeu care a făcut firea, iar când s-a îmbolnăvit de patimi a tămăduit-o cu înțelep­ciune din iubirea cea către noi. S-a deşertat pe Sine chip de rob luând (Filipeni 2, 7), unind-o pe aceasta cu Sine după ipostas. Astfel S-a făcut întreg ca noi, din noi, pentru noi, făcându-Se atât de mult om, cât să pară celor necredincioşi că nu e Dumnezeu; dar a rămas totuşi atât de mult Dumnezeu cât poate să cugete rațiunea negrăit, adevărată şi binecredincioasă a celor credincioşi. Şi aceasta a făcut-o ca să surpe lucrurile diavolului şi, redând firii puterile neprihănite, să reînnoiască puterea iubirii prin care oamenii să se unească cu El şi între ei şi să se opună iubirii egoiste, primul păcat şi primul făt al diavolului, care este şi se cunoaşte la rândul ei ca fiind maica patimilor de după ea. Pe aceasta nimicind-o prin iubire, Cel ce S-a dat pe Sine ca dar vrednic de Dumnezeu a nimicit prin ea şi toată mulțimea de patimi care nu mai au după ea altă temelie sau cauză a existenței.”

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 19, în Părinți și Scriitori Bise­ri­cești (1990), vol. 81, pp. 153-154

„Căci a binevoit să Se facă El Însuşi sămânța întrupării Sale, ca să Se facă şi om cu adevărat şi să arate prin zămislirea fără de sămânță şi prin naşterea ne­stricăcioasă şi firea înnoită, dar nepătimind prin înnoire nici o micşorare. Căci taina aceasta a fost o coborâre (chenoză) de bună­voie a lui Dumnezeu la oameni pentru bunătatea Lui. Dar această coborâre de bunăvoie prin trup n-a fost o cădere a Dumnezeirii (din dumnezeire). Căci a rămas ceea ce era, deşi S-a făcut ceea ce nu era. Căci era neschimbabil. Şi a păstrat ceea ce S-a făcut, rămânând însă ceea ce era. Fiindcă era de oameni iubitor.”