Matei 20, 1-16
„Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor este asemenea unui om stăpân de casă, care a ieșit dis-de-dimineață să tocmească lucrători pentru via sa. Și, învoindu-se cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via sa. Și, ieșind pe la ceasul al treilea, a văzut pe alții stând în piață fără lucru. Și le-a zis acelora: Mergeți și voi în vie, și vă voi da ceea ce vi se cuvine. Iar ei s-au dus. Ieșind iarăși pe la ceasul al șaselea și al nouălea, a făcut tot așa. Ieșind pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alții stând fără lucru, și le-a zis: De ce ați stat aici toată ziua fără lucru? Zis-au lui: Fiindcă nimeni nu ne-a tocmit. Zis-a lor: Duceți-vă și voi în vie, și veți lua ceea ce vi se cuvine. Făcându-se seară, stăpânul viei a zis către îngrijitorul său: Cheamă pe lucrători și dă-le plata, începând de la cei din urmă până la cei dintâi. Venind cei din ceasul al unsprezecelea, au luat câte un dinar. Și venind cei dintâi, au socotit că vor lua mai mult, dar au luat și ei tot câte un dinar. Și după ce au luat, cârteau împotriva stăpânului casei, zicând: Aceștia de pe urmă au lucrat un ceas și i-ai pus deopotrivă cu noi, care am dus greutatea zilei și arșița. Iar el, răspunzând, a zis unuia dintre ei: Prietene, nu-ți fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine un dinar? Ia ce este al tău și pleacă. Voiesc să dau acestuia de pe urmă ca și ție. Oare nu mi se cuvine mie să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este rău pentru că eu sunt bun? Astfel vor fi cei de pe urmă întâi și cei dintâi pe urmă; că mulți sunt chemați, dar puțini aleși.”
Mulți sunt chemați, dar puțini aleși
Sfântul Ioan Casian, Aşezămintele mânăstireşti, Cartea a IV-a, Cap. 38-39, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 160-161
„Ia seama, deci, că faci parte dintre cei puțini şi aleşi şi să nu te înstrăinezi, după pilda de răcire a celor mulți, ci să viețuieşti ca cei puțini, ca să meriți a te afla cu cei puțini în Împărăția cerurilor: Mulți sunt chemați, dar puțini aleşi (Matei 20, 16) şi mică este turma căreia Tatăl a binevoit să-i dea moştenirea Sa (Luca 12, 32). Astfel să ştii că nu-i uşor păcatul de a te îndruma spre cele nedesăvârşite, după ce ai ales desăvârşirea. La starea de desăvârşire se ajunge prin aceste trepte şi în această ordine: «Începutul» şi paza mântuirii voastre «este frica de Dumnezeu», fiindcă cei porniți pe calea desăvârşirii de la ea au primit imboldul (Pilde 9, 10) de a se întoarce spre noua viață, de-a alunga viciile şi de a păstra virtuțile. Odată pătrunsă în mintea omului, îi stârneşte dispreț pentru toate lucrurile, îl duce la uitarea părinților şi la groaza de lumea însăşi; iar disprețul şi dezlipirea de toate bunurile duc la umilință.
(...) Odată ce ai atins-o cu adevărat, (smerenia) te vei înălța pe o treaptă superioară, la dragostea care nu mai îngăduie teamă, şi, datorită ei, toate câte mai înainte le respectai numai din frica de pedeapsă, vei începe să le păzeşti, fără nici o greutate, ca lucruri fireşti.”