Matei 20, 1-16

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor este asemenea unui om stăpân de casă, care a ieșit dis-de-dimineață să tocmească lucrători pentru via sa. Și, învoindu-se cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via sa. Și, ieșind pe la ceasul al treilea, a văzut pe alții stând în piață fără lucru. Și le-a zis acelora: Mergeți și voi în vie, și vă voi da ceea ce vi se cuvine. Iar ei s-au dus. Ieșind iarăși pe la ceasul al șaselea și al nouălea, a făcut tot așa. Ieșind pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alții stând fără lucru, și le-a zis: De ce ați stat aici toată ziua fără lucru? Zis-au lui: Fiindcă nimeni nu ne-a tocmit. Zis-a lor: Duceți-vă și voi în vie, și veți lua ceea ce vi se cuvine. Făcându-se seară, stăpânul viei a zis către îngrijitorul său: Cheamă pe lucrători și dă-le plata, începând de la cei din urmă până la cei dintâi. Venind cei din ceasul al unsprezecelea, au luat câte un dinar. Și venind cei dintâi, au socotit că vor lua mai mult, dar au luat și ei tot câte un dinar. Și după ce au luat, cârteau împotriva stăpânului casei, zicând: Aceștia de pe urmă au lucrat un ceas și i-ai pus deopotrivă cu noi, care am dus greutatea zilei și arșița. Iar el, răspunzând, a zis unuia dintre ei: Prietene, nu-ți fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine un dinar? Ia ce este al tău și pleacă. Voiesc să dau acestuia de pe urmă ca și ție. Oare nu mi se cuvine mie să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este rău pentru că eu sunt bun? Astfel vor fi cei de pe urmă întâi și cei dintâi pe urmă; că mulți sunt chemați, dar puțini aleși.”

Fapte care ne pot schimba viața

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia a LXIV-a, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 744

„Să nu neglijăm, dar, de a avea grijă de viața noastră. Dacă neîngrijindu-ne numai de o parte a virtuții atragem asupră-ne atâta pierdere, cum vom scăpa de iad când ne facem vinovaţi de atâtea păcate?
(...) - Şi eu îți spun aşa: Dacă luăm aminte de noi înşine, putem să ne mântuim căutând leacurile milosteniei, ca să ne vindecăm rănile. Nu însănătoşează untdelemnul atât de mult trupul cât însănătoşează milostenia sufletul; milostenia face sufletul de nebiruit, iar diavolul nu-l poate doborî; ori de unde l-ar apuca îi scapă din mâini, că untdelemnul acesta nu-i îngăduie diavolului să ne apuce de spate. Să ne ungem, dar, necontenit cu acest untdelemn. Este temei de sănătate, dătător de lumină, pricină de bucurie.
- Dar cutare, îmi spui tu, are atâția şi atâția talanți de aur şi nu face deloc milostenie.
- Şi ce te priveşte? Vei fi şi mai admirat dacă, în sărăcia ta, eşti mai darnic decât el. Lucrul acesta l-a făcut pe Pavel să admire pe macedoneni; nu că au dat milostenie, ci că au dat deşi erau săraci (II Corinteni 9, 2).
Nu te uita, dar, la cei care nu fac milostenie, ci la Învățătorul obştesc al universului, Care nu avea unde să-Şi plece capul (Matei 8, 20).
(...) Nu judeca pe altul, ci scapă-te pe tine de învinuire!”

(Pr. Narcis Stupcanu)