Matei 21, 18-22 (Puterea credinței)

„În vremea aceea, pe când Se întorcea în cetate, Iisus a flămânzit; și, văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, și i-a zis: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Și smochinul s-a uscat îndată. Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul de îndată? Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință și nu vă veți îndoi, veți face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci și muntelui acestuia de veți zice: Ridică-te și aruncă-te în mare, va fi așa. Și toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi.”

Credința aduce cunoaștere

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 25, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, p. 165

„Vă rog să faceți rugăciuni pentru mine către Domnul, ca să dobândesc o credință vie și lucrătoare în El, neomorâtă de patimi, ci având puterea crucii și a morții și a înmormântării și a învierii Lui. A crucii, prin nelucrarea păcatului, a morții, prin lepădarea cea mai deplină a răutății, a mormântului, prin renunțarea la închipuirile produse în suflet de lucrurile supuse simțurilor, a învierii, prin bogăția virtuților și a belșugului cunoștinței adevărului Lui și prin ridicarea cugetării de la cele stricăcioase la înălțime, ca să devin de un trup și de un suflet cu El (Coloseni 1, 13) și simplu vorbind, potrivit făgăduinței Lui, ca să mă fac în toate asemenea Lui, afară de identitatea după fire, ca nu cumva, omorând viața dată mie de El prin cele spuse, să primesc cu dreptate prin faptele de ocară osânda celor ce și-au omorât viața lor dată de Domnul nostru Iisus Hristos. Căci e cu adevărat lucru înfricoșător și dincolo de orice osândă a omorî cu voia viața dată nouă de Dumnezeu prin darul Duhului Sfânt, prin iubirea față de cele stricăcioase. Această frică o cunosc cei ce s-au îngrijit să pre­țuiască mai mult adevărul decât iubirea de sine.”

Clement Alexandrinul, Stroma­tele, Stromata a V-a, Cap. I, 12.1-3; 13.1-2, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (1982), vol. 5, p. 318

„Deci a cerceta despre Dumnezeu, nu pentru a da naștere la discordie, ci pentru a descoperi, este lucru mântuitor. Că este scris în Psalmii lui David: Mânca-vor săracii și se vor sătura; și vor lăuda pe Domnul cei ce-L caută pe Dânsul; vii vor fi inimile lor în veacul vea­cului (Psalmi 21, 30). Cei ce «caută» potrivit cercetării celei adevărate, «lăudând pe Domnul», «se vor sătura» de darul cel de la Dumnezeu, adică de cunoaștere; și «va fi viu sufletul lor» - că sufletul, care aduce viața, este numit alegoric inimă - că prin Fiul este cunoscut Tatăl (Matei 11, 27; Luca 10, 22). (...) Dumnezeu este dragoste (I Ioan 4, 16); și El poate fi cunoscut de cei care-L iubesc. Și Dumnezeu este credincios (I Corinteni 1, 9), și El se dă spre cunoaștere credincio­șilor prin învățătură. Și trebuie să ne împrietenim cu El prin dragostea cea dumnezeiască, ca să contemplăm prin cel asemenea pe cel asemenea, ascultând de Cuvântul adevărului.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)