Matei 26, 6-16
„În vremea aceea, fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, S-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preț, și l-a turnat pe capul Lui pe când ședea la masă. Și văzând ucenicii, s-au mâniat și au zis: De ce risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceți supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea față de Mine. Căci pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna; că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce-a făcut ea, spre pomenirea ei. Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, a zis: Ce voiți să-mi dați, și eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginți. Și, de atunci, căuta un prilej ca să-L dea în mâinile lor.”
Biruința asupra morții
Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului și despre arătarea Lui nouă, prin trup, Cap. II, IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 15, p. 101
„(Mântuitorul)... aducând prin moarte, ca un dar sfânt și ca o jertfă liberă de orice pată, trupul pe care l-a luat, a depărtat îndată, de la toți cei asemenea Lui, moartea, prin aducerea ca dar a trupului celui asemenea cu cel al lor. Căci întrucât Cuvântul lui Dumnezeu era mai presus de toți, aducându-Și templul Său și organul trupesc ca preț, a plătit prin moarte în mod cuvenit datoria pentru toți. Și fiind prin trupul asemănător unit cu toți, Fiul nestricăcios al lui Dumnezeu i-a îmbrăcat în mod cuvenit pe toți cu nestricăciune prin făgăduința învierii. Astfel nu mai este în ei stricăciunea, datorită Cuvântului ce locuiește în ei printr-un singur trup. Căci, așa după cum intrând un mare împărat într-o cetate mare și locuind în vreuna din casele din ea, întreaga cetate se învrednicește de mare cinste și nu mai e atacată de vreun dușman sau tâlhar pentru a o nimici, ci se învrednicește mai degrabă de toată îngrijirea din pricina împăratului care locuiește într-o casă din ea, la fel s-a petrecut și cu Împăratul tuturor. Căci venind în țara noastră și locuind într-un trup asemenea cu al celorlalți, toată uneltirea vrăjmașilor împotriva oamenilor și toată stricăciunea morții, puternică odinioară, a încetat. Dar neamul omenesc s-ar fi pierdut dacă Stăpânul și Mântuitorul tuturor, Fiul lui Dumnezeu, n-ar fi venit pentru a pune capăt morții.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Unsprezecea, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 38, pp. 391-392
„(...) Hristos a suportat moartea spre a surpa stăpânirea morții, ca să se slăvească de noi ca Dumnezeu. Deci moartea înaintează spre slava dumnezeiască, având drept sfârșit învierea strălucitoare și umilința patimii, fiind biruită de slava supremă, dispare în neființă.”