Matei 4, 23-25; 5, 1-13
„În vremea aceea a străbătut Iisus toată Galileea, învățând în sinagogile lor și propovăduind Evanghelia Împărăției și tămăduind toată boala și toată neputința în popor. Și s-a dus vestea despre El în toată Siria și aduceau la El pe toți cei ce se aflau în suferințe, fiind cuprinși de multe feluri de boli și de chinuri, pe demonizați, pe lunatici, pe slăbănogi, și El îi vindeca. Și mulțimi multe mergeau după Iisus, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea și de dincolo de Iordan. Văzând mulțimile, Iisus S-a suit în munte și, așezându-Se, ucenicii Lui au venit la El. Și, deschizându-Și gura, îi învăța, zicând: Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția cerurilor. Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul. Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este Împărăția cerurilor. Fericiți veți fi când, din pricina Mea, vă vor ocărî și vă vor prigoni și, mințind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri, că așa au prigonit și pe prorocii cei dinainte de voi. Voi sunteți sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai este bună, decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni.”
Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia VI, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 84-86
„… după cum văzduhul se curăță după o ploaie bogată, tot așa, după lacrimi îmbelșugate, se pogoară în suflet liniște și alinare și dispare întunecimea păcatelor. După cum ne curățăm de păcate prin apă și prin Duh, tot așa ne curățim iarăși prin lacrimi și mărturisire; cu o singură condiție, să nu lăcrimăm de ochii lumii și spre laudă. (...) Eu caut acele lacrimi care nu se varsă de ochii lumii, ci din zdrobirea inimii; lacrimile cele ascunse, vărsate în cămara ta de rugăciune, fără să fii văzut de cineva; lacrimile cele ce picură liniștit și fără zgomot, cele izvorâte din adâncul inimii, cele pornite din zdrobirea și durerea sufletului, cele vărsate numai de dragul lui Dumnezeu (…)
De vei lăcrima și tu așa, vei merge pe urmele Stăpânului. Și El a lăcrimat; și pentru Lazăr (Ioan 11, 35), și pentru Ierusalim (Matei 23, 37), și pentru Iuda.
(...) - Dar ce folos am, aș putea fi întrebat, dacă (…) plâng?
- Foarte mare folos! Atât de mare, încât nici nu pot să ți-l înfățișez prin cuvinte. La tribunalele acestea din lume, oricât ai lăcrima, nu scapi de osândă după ce sentința a fost pronunțată. Dar la tribunalul cel duhovnicesc, de suspini numai, ai schimbat sentința, ai căpătat iertare. De aceea Hristos spune multe despre plâns, fericește pe cei ce plâng și nefericește pe cei ce râd.”