Matei 5, 14-19

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Voi sunteți lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau prorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul și pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, și va învăța așa pe oameni, foarte mic se va chema în Împărăția cerurilor; iar cel ce va face și va învăța, acesta mare se va chema în Împărăția cerurilor.”

Cine trebuie lăudat pentru faptele noastre bune?!

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXVI, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 331

„...lauda cea mai mare este mai cu seamă atunci când Îl slăvim prin mii și mii de guri. Fiecare om virtuos face pe toți cei din jurul lui care îl văd să-L laude pe Stăpânul său; iar lauda adusă de aceia aduce pricinuitorului laudei multă și nespusă bunăvoință din partea Stăpânului. Nu suntem, oare, cei mai fericiți oameni când nu numai că slăvim noi cu limba noastră pe bunul Dumnezeu, dar mai facem și pe alții să-L laude din pricina noastră? Puterea virtuții este atât de mare că poate face ca să fie lăudat de mii de guri Creatorul. Nimic nu este, iubite, la înălțimea vieții virtuoase. De asta și Domnul spunea: «Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor ca să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri» (Matei 5, 16). Ai văzut că după cum ivirea luminii alungă întunericul, tot așa și ivirea virtuții alungă și păcatul, iar după izgonirea întunericului rătăcirii mișcă spre slavoslovie sufletele celor ce văd, virtutea?”

Sfântul Vasile cel Mare, Regulile mari, Cap. II, Î. 7, R. II-IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, pp. 232-234

„... un câmp de luptă, un bun drum spre progres, un exercițiu neîntrerupt și o studiere (contemplare) a poruncilor Domnului este locuirea împreună a fraților, care, pe de o parte, are ca scop mărirea lui Dumnezeu, potrivit poruncii Domnului nostru Iisus Hristos, Care zice: «Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri» (Matei 5, 16), iar pe de altă parte, păstrează caracterul sfinților care sunt amintiți în Faptele Apostolilor și despre care s-a scris: «Toți cei care au crezut erau împreună și aveau toate de obște» (în comun) (Fapte 2, 44); și iarăși: «Iar mulțimea celor care au crezut era o inimă și un suflet; și nici unul nu zicea că din averile sale este ceva propriu al său, ci toate le erau comune» (Fapte 4, 32).”