Matei 9, 36-38; 10, 1-8
„În vremea aceea, văzând Iisus mulțimile, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite și rătăcite ca niște oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Lui: Secerișul e mult, dar lucrătorii sunt puțini. Rugați, deci, pe Domnul secerișului ca să scoată lucrători la secerișul Său. Și, chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată și să tămăduiască orice boală și orice neputință. Iar numele celor doisprezece Apostoli sunt acestea: întâi Simon, cel numit Petru, și Andrei, fratele lui; Iacov al lui Zevedeu și Ioan, fratele lui; Filip și Bartolomeu, Toma și Matei vameșul, Iacov al lui Alfeu și Levi, ce se zice Tadeu; Simon Cananeul și Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut. Pe aceștia doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le și zicând: În calea păgânilor să nu mergeți și în vreo cetate de samarineni să nu intrați; ci, mai degrabă, mergeți către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Și, mergând, propovăduiți, zicând: S-a apropiat Împărăția cerurilor! Tămăduiți pe cei bolnavi, curățiți pe cei leproși, înviați pe cei morți, pe diavoli scoateți-i; în dar ați luat, în dar să dați.”
Sfinții Apostoli și lucrarea harului
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXIII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 413
„Dușmanii îi aveau în puterea lor, iar ei erau doisprezece oameni: simpli, înlănțuiți, biciuiți, purtați de colo-colo; dar nu li s-a putut închide gura; ci după cum nu-i cu putință să înlănțuiești raza de soare, tot așa și limba acelora. Pricina? Nu erau ei cei care vorbeau, ci puterea Duhului! Așa a învins și Pavel pe Agripa (Fapte 25, 23-26, 32) și pe Nero, care a întrecut pe toți oamenii în răutate. Domnul, spune Pavel, mi-a stat în ajutor și m-a izbăvit din gura leului (II Timotei 4, 17). Tu, însă, minunează-te de ucenicii Domnului, că îndată ce au auzit pe Domnul spunându-le: Nu vă îngrijiți, au crezut, au ascultat și nimic din cele înfricoșătoare nu i-a spăimântat. Iar dacă spui că Domnul le-a dat destulă mângâiere prin cuvintele: Duhul Tatălui nostru va fi Cel Ce grăiește, apoi, tocmai pentru aceasta mai cu seamă mă minunez de ei că nu s-au îndoit, nici n-au cerut Domnului să-i scape de chinuri și de suferințe. Și aveau să le sufere nu doi sau trei ani, ci toată viața lor.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Patra, Cap. 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 444
„E minunată credința Sfinților Apostoli, fierbinte modul mărturisirii, vrednică de cea mai mare prețuire și excepțională consimțirea lor (cu Hristos). Căci n-au plecat și n-au mers înapoi, ca unii mai lipsiți de înțelegere, sau ca cei ce au numit greu cuvântul Mântuitorului, nici n-au fost răpiți la credință din ușurătate, ci, după o recunoaștere și informare adevărată. Învățătorul tainelor era izvorul cuvintelor de viață făcătoare și descoperitorul învățăturilor cerești.”