„Maximul crizei a fost depăşit“

Data: 10 Septembrie 2010

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seara, la TVR 1, că "maximul crizei a fost depăşit". "Eu nu am făcut aprecieri până acum, dar acum vă spun că a fost depăşit maximul crizei", a spus şeful statului. Preşedintele a precizat că va avea discuţii cu Guvernul în zilele următoare, pentru a se vedea unde se vor găsi soluţii pentru a elibera 1,5 miliarde de euro pentru investiţii. "Trebuie pregătit anul 2011, iar eu, în zilele următoare, o să am discuţii cu Guvernul, să vedem unde găsim soluţii pentru a elibera 1,5 miliarde din banii împrumutaţi (de la FMI - n.r.) pentru investiţii", a spus şeful statului. Preşedintele a menţionat că deficitul deja convenit cu FMI pentru anul viitor este de 4,4%, adică 5,7 miliarde de euro.