Maximul inflaţiei va fi atins în luna martie
▲ Analiştii financiari apreciază că inflaţia va atinge cote maxime în luna martie, ajungând la 8 procente ▲ Guvernatorul BNR a apreciat că inflaţia la sfârşitul anului va fi de 5,9% ▲ Marea problemă, apreciază Isărescu, rămâne, în continuare, cea a deficitului de cont curent ▲
Nu am ajuns încă în punctul maxim al inflaţiei, avertizează Valentin Lazea, economistul-şef al Băncii Naţionale. El a declarat că cea mai mare valoare va fi atinsă în luna martie, atunci când inflaţia va depăşi 8%. Spre finele anului, inflaţia se va reduce, urmând să ajungă la 5,2%. Vestea bună este că după al doilea trimestrul al anului ne putem aştepta la o scădere semnificativă a inflaţiei. „Nu am ajuns încă în punctul cel mai de sus al inflaţiei pe care noi îl aşteptăm în luna martie, când probabil va depăşi 8%, se va menţine aşa în trimestrul al II-lea după care va coborî spre 5,2% la sfârşitul acestui an“, a declarat Lazea. Între factorii care influenţează evoluţia inflaţiei, Valentin Lazea a menţionat scumpirea creditelor în valută, fenomen asupra căruia BNR nu poate interveni decât în mică măsură. „Partea îngrijorătoare o reprezintă creditele în valută pentru că ele s scumpesc. BNR poate, în mare măsură, să influenţeze scumpirea creditelor în lei, dar partea de credite în valută e o opţiune a băncilor şi dacă acestea continuă să ignore prudenţa şi să dea credite populaţiei care nu are venituri în aceeaşi valută. Pentru a câştiga cotă de piaţă, aceasta e o decizie a lor care are un grad de impredictibilitate foarte mare“, a avertizat economistul şef BNR.mai repede. Inflaţia pentru sfârşitul anului - 5,9% Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a anunţat o inflaţie de 8% pentru sfârşitul primului trimestru din 2008. Isărescu a prezentat raportul trimestrial asupra inflaţiei anunţând, de asemenea, o revizuire a proiecţiei de inflaţie de 5,9%, pentru sfârşitul anului. BNR a fixat pentru 2008 o ţintă de inflaţie de 3,8%. Guvernatorul a dat asigurări că după trimestrul unu se va intra pe un trend descendent în ceea ce priveşte inflaţia, care va continua şi în a doua parte a anului. „Nu previzionăm un salt major al preţului la ţiţei pe pieţele internaţionale, dar nici o scădere majoră“, a spus Isărescu, care a enunţat ,între cauzele unei inflaţii crescute la sfârşitul trimestrul trei din acest an ,continuarea efectului producţiei agricole slabe din 2007, deprecierea mai pronunţată a monedei naţionale, un nivel mai ridicat al preţurilor internaţionale la petrol şi persistenţa excesului de cerere. Problema deficitului de cont curent Deficitul de cont curent rămâne o problemă importată, a apreciat Isărescu. „În opinia BNR, corectarea deficitului extern a devenit inevitabilă. Şi o creştere de 1% a deficitului de cont curent este costisitoare, pentru că unul dintre criteriile acestei corecţii este un plus de inflaţie“, a avertizat Isărescu. Totuşi, guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a subliniat că Banca Centrală nu va abandona obiectivul de atingere a ţintei de inflaţie stabilite. Isărescu a prezentat cauzele de abatere a ratei inflaţiei de la traiectoria prognozată, punând pe primul loc majorările salariale peste dinamica productivităţii muncii, urmate de pericolul unei execuţii bugetare mai laxe şi o creştere mai rapidă a aşteptărilor privind inflaţia.