Meciurile Euro 2012, transmise simultan de TVR şi Dolce

Data: 17 Iunie 2012

TVR va transmite în direct toate meciurile din cadrul Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2012, oferind Romtelecom dreptul de a transmite simultan aceste meciuri. Decizia a fost luată după ce conducerile TVR şi Romtelecom au discutat, sâmbătă, posibilitatea deblocării pe cale amiabilă a situaţiei create ca urmare a notificării emise de Televiziunea Română în data de 15 iunie către societatea care deţine televiziunea Dolce Sport. "Începând din data de 16 iunie 2012, postul public de televiziune îşi va respecta în continuare angajamentul de a transmite în direct toate meciurile din cadrul Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2012, oferind dreptul Romtelecom de a transmite simultan aceste meciuri", se spune în comunicat.